Unde merg vasluienii în weekend?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deko Cafe, una dintre cele mai de succes trupe de stand up comedy din ţară, va fi prezentă pentru prima dată în Vaslui, la Club Live. Preţul biletului de intrare este 15 lei şi poate fi procurat de la sediul localului, pe strada Traian, în complexul comercial, etajul 2 sau de la distribuitorii autorizaţi.

Oferta este limitată, de 300 de bilete, iar pe baza acestora este organizată şi o tombolă, cu premii în valoare de 100 de lei. În aceeaşi seară, până la ora 23.00, o sticlă de whisky plus două energizante costă 89 de lei.

„Sosesc deseară“ la Cercul Militar Bârlad
Bârlădenii iubitori de teatru sunt invitaţi mâine, începâd cu ora 18.00, la Cercul Militar, unde actorii de la Teatrul „Victor Ion Popa“, din localitate, vor pune în scenă piesa „Sosesc deseară“, de Tudor Muşatescu.Scriitorul râde cu bunătate de inşi cu orizonturi mici, dar cu pretenţii mari, caracterizează nuanţat personaje de efect, amuză şi înduioşează, găseşte poezia sau ridicolul cotidianului şi plasează totul într-o atmosferă de împăcare sufletească. Din distribuţie fac parte Marcel Anghel, Alex Savu, Lily Popa Alexiu, Ramona Parpalita şi Eudoxia Volbea. Regizorul comediei este Dorin Mihăilescu.

Petrecere cu DJ KerneL în Club Iguana
Cel mai vechi club din Bârlad, cu muzică bună şi cu DJ talentaţi, găzduieşte petreceri în acest weekend. Invitatul special este DJ KerneL, cunoscut bârlădenilor cu stilul său de muzică tech-house-funky-tehno. DJ Kerne a devenit renumit între artiştii români de renume. DJ-ul rezident în Club Iguana este un tânăr ambiţios, dornic de a arată că este posibil să faci carieră şi într-un oraş modest. DJ KerneL este şi un minimalist convins, preferând genurile house, tech house, deep house, nefiind atins de curentul electro house.

Mâine
Aniversare în Club Premier
Portalul BunăSearaBârlad aniversează un an de activitate şi organizează petrecerea „One Year’s Party“, în Club Premier din Bârlad. Invitaţi speciali sunt DJ Osaka şi Deejee Rhabu.  

Duminică
Serbare câmpenească
Pasionaţii de muzică populară sunt aşteptaţi, începând cu ora 11.30, la Grădina Publică Bârlad, unde are loc o serbare câmpenească. Evenimentul marchează încheierea Zilelor Culturale ale Bârladului.

Astăzi
Karaoke la Arsenal Club
Vasluienii care au voce sunt invitaţi la o noapte de karaoke în Club Arsenal. Petrecerea începe la miezul nopţii, iar studenţii şi elevii care fac consumaţie de minim 30 de lei au intrare liberă. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite