Un vasluian pleacă să străbată întreaga lume la pas. Află cât îl costă aventura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Nu-s explorator, nici sportiv de performanţă. Nu-s intelectual, nici măcar fotograf cu pretenţii. Dar există drumul ăsta, lumea asta frumoasă, pe care da, o să incerc să o descopăr şi în acelaşi timp o să încerc să mă descopăr", se caracterizează Mihai Tufă (26 ani), vasluianul care în mai puţin de două săptămâni va lua startul într-o cursă în jurul Pământului.

O provocare pentru care Mihai se pregăteşe asiduu de aproximativ două luni, când i-a „încolţit“ în minte ideea de a porni pe urmele lui Dan Dumitru, singurul român care a reuşit să finalizeze traseul de 100.000 de kilometri. Dumitru a plecat în cursă în urmă cu 100 de ani alături de alţi trei români (Paul Pîrvu, Gheoghe Negreanu şi Alexandru Pascu), însă cei trei au sfârşit prin diferite colţuri ale lumii, epuizaţi fizic şi măcinaţi de boli.

7 ani pe drumuri

Acest lucru însă nu-l sperie pe Mihai, deşi este conştient că va fi foarte dificil. „Am încercat să aleg traseul cât mai lung cu putinţă. Fiecare secţiune va avea dificultăţile ei. Mă refer la acomodarea iniţială, apoi Asia cu stepele şi deşerturile ei, apoi Himalaya, pădurile tropicale şi ecuatoriale din sud-estul Asiei, deşerturile Australiei, Alaska ingheţată, Munţii Stâncoşi, Anzii, Patagonia sau tot traseul din Africa“, explică Mihai. Va începe aventura joi, 16 februarie, din Harrogate (Anglia), localitatea unde s-a stabilit în urmă cu doi ani. De aici, va străbate nu mai puţin de 57 de ţări printre care Franţa, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Ucraina şi Australia. Potrivit estimărilor sale, Mihai apreciază că va termina traseul în aproximativ 7 ani, efectuând în medie 40 de kilometri pe zi.

Strânge fonduri pentru fundaţii umanitare

„Pregătirea fizică şi psihică a însemnat până acum parcurgerea unei distanţe variabile 10-15,30 de kilometri cu un rucsac încărcat la 35 de kilograme în marş sau la pas liber, o dietă specială şi destule nopţi de campare în frig. Dar şi dacă m-aş pregăti un an tot nu cred că ar veni o zi în care aş putea să spun «Azi sunt gata de drum, sunt pregătit pentru tot!». Nu te poţi pregăti îndeajuns pentru aşa ceva. Trebuie doar să mergi pe drumul ăla“, povesteşte Mihai.  Pe lângă pasiunea pentru fotografie şi dorinţa de a cunoaşte lumea până în cel mai mic amănunt, călătoria lui Mihai este motivată şi de strângerea de fonduri pentru trei fundaţii umanitare. Este vorba de „WaterAid“, Fundaţia „Principesa Margareta a României“ şi „The British Heart Foundation“.


Astfel, cei care doresc să doneze în contul celor trei fundaţii o pot face vizitând site-ul theworldphototour.com, dedicat aventurii pe care Mihai stă să o înceapă.
Pe acelaşi site puteţi face donaţii pentru a-i asigura lui Mihai fondurile necesare continuării călătoriei care, potrivit estimărilor acestuia, s-ar ridica la aproximativ 30.000 de lire. „Nu intenţionez să cheltuiesc bani pe cazare nicăieri, cortul o să-mi fie adăpost oriunde. Şi nu intenţionez să cheltuiesc mai mult de 5 lire pe zi, în special pe hrană, dar mai sunt de luat în calcul vize, vaccinuri. Probabil, 30.000 de lire vor fi de ajuns, dar la final, cand voi trage linie, s-ar putea să am surprize“, a precizat Mihai.

Vasluianul a afirmat că va încerca să-şi asigure fondurile şi prin vânzarea de fotografii şi reportaje pe care le va efectua de-a lungul drumului. „Voi încerca să vând kilometrii călătoriei“, a încheiat Mihai Tufă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite