Un urmărit internaţional a evadat de sub escorta Poliţiei în împrejurări controversate. Oamenii legii, anchetaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Cazul stârneşte atât zâmbete, cât şi îngrijorare, dat fiind că dincolo de detaliile întâmplării (reţinutul a invocat necesităţi fiziologice urgente, iar odată văzut jos din maşină a rupt-o la fugă şi s-a făcut nevăzut), se confirmă că oamenii legii fie au demonstrat incompetenţă crasă, fie au fost complici la evadare.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a dispus, marţi, 8 septembrie 2020, efectuarea de verificări prin Compartimentul Control Intern, cu privire la modalitatea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu în cazul unor poliţişti care asigurau escorta unui cetăţean după ce acesta a reuşit să scape de sub pază în împrejurări controversate.

Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Vaslui, poliţiştii de la punctul de frontieră Albiţa au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu dublă cetăţenie româno-moldovenească, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Germania.

Individul a fost reţinut, dar a reuşit ulterior să scape de sub escortă, în momentul în care era transportat la o unitate de arest. Practic, acesta i-a păcălit pe poliţişti, a fugit şi s-a făcut nevăzut într-o zonă acoperită cu vegetaţie abundentă, în special arboret (boscheţi).

„În timp ce poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui escortau bărbatul, de la punctul de frontieră Albiţa către o unitate de arest, acesta, sub pretextul satisfacerii nevoilor fiziologice, a scăpat de sub escortă. În zonă au fost mobilizate patrule de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, care au efectuat investigaţii specifice în vederea identificării bărbatului”, precizează sursa citată.

Ulterior, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui, au identificat şi reţinut bărbatul, în timp ce acesta se afla pe raza localităţii Valea Grecului, în comuna Duda-Epureni.

Vă mai recomandăm şi:

Păţania unei tinere românce care credea că l-a fermecat pe un celebru DJ şi om de afaceri italian. 72 de ore de teroare şi o „evadare” ca în filme

Povestea celor cinci ingineri care au fugit din lagărul comunist cu o barcă de pescari. Securiştii au aflat de evadare de la Radio Europa Liberă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite