Un tânăr de 18 ani a plonjat cu BMW-ul aproape 5 metri după ce a ratat intrarea într-o intersecţie şi a rupt parapetul

Un tânăr de 18 ani a plonjat cu BMW-ul aproape 5 metri după ce a ratat intrarea într-o intersecţie şi a rupt parapetul

Un tânăr de 18 ani, din Vaslui, a fost implicat într-un grav accident rutier în noaptea de 19/20 mai, produs pe fondul vitezei excesive şi lipsa de experienţă în conducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accident a avut loc pe strada Podul Înalt, în apropierea fostului CET din municipiul Vaslui în jurul orei 23.00. Un tânăr de 18 ani, care obţinuse recent permisul de conducere, se deplasa pe strada Ceramica la volanul unui autoturism BMW, înmatriculat în Bucureşti. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, la intrarea în intersecţia cu strada Podul Înalt, la efectuarea virajului la stânga, pe fondul neadaptării vitezei de conducere, conducătorul auto a pierdut control şi a intrat în parapetul amplasat în partea stângă a străzii Ceramica (sensul Vaslui-Rediu). 

După ce a rupt parapetul, autoturismul a plonjat aproape 5 metri oprindu-se în apropierea conductei de alimentare cu gaz metan. În urma accidentului, tânărul de la volan a rămas blocat în autoturism. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui şi un o ambulanţă.

”La sosirea echipajului de intervenţie, a fost găsit un autoturism răsturnat şi o persoană blocată în interior. După deblocare, victima a fost evaluată de echipajul Ambulanţei şi transportată la spital”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, tânărul de la volan a fost testat cu etilotestul iar rezultatul a fost negativ. Având în vedere leziunile suferite, el a rămas internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe numele conducătorului auto, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: