Un fost director de penitenciar solicită să i se acorde o soldă specială pentru ieşirea la pensie, reprezentând de 24 de salarii

Un fost director de penitenciar solicită să i se acorde o soldă specială pentru ieşirea la pensie, reprezentând de 24 de salarii

Vasile Cotoc

Fostul director al Penitenciarului Vaslui, Vasile Cotoc, şi soţia acestuia, fostă angajată a aceleiaşi instituţii, au dat dat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei solicitând o soldă specială pentru ieşirea la pensie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Cotoc şi soţia acestuia, Lica, au activat în cadrul Penitenciarului Vaslui până în luna aprilie, respectiv mai 2016 când au fost trecuţi în rezervă, la cerere, cu drept la pensie de serviciu pentru limita de vârstă. Ofiţer superior cu funcţii de conducere, culminând cu cea de director, Cotoc a activat în Penitenciarul Vaslui timp de 33 de ani, iar soţia fost agent la aceeaşi unitate are o vechime de 32 de ani şi 9 luni.

La un an după ieşirea la pensie, fostul director al Penitenciarului Vaslui a dat în judecată instituţia la care a lucrat şi structurile centrale solicitând să i se acorde solda specială pentru ieşirea la pensie, specifică funcţionarilor publici cu statut special. 

Cotoc şi soţia acestuia au solicitat instanţei să oblige Penitenciarul Vaslui să le achite câte 24 de salarii, de fiecare, cu titlul de ajutor pentru trecerea în rezervă. Cei doi au invocat că nu au beneficiat de drepturile, reglementate legal, deoarece în momentul trecerii lor în rezervă erau suspendate prevederile privind acordarea soldelor speciale la trecerea în rezervă. Solicitarea lor a fost respinsă, însă, de prima instanţă.

”Exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, inclusiv. La data de 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017 care a abrogat dospoziţiile Legii 284/2010 care prevedereau acordarea ajutoarelor. În consecinţă, dreptul a cărui valorificare se solicitat de către reclamanţi, respectiv plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, a fost suspendat începând cu anul 2011 până la data de 1 iulie 2017 când a fost abrogat, fiind astfel scos din vigoare acest drept al reclamanţilor. Având în vedere aceste considerente, faţă de dispoziţiile legale reţinute a fi incidente în cauză, instanţa va respinge actiunea formulată de reclamanţi ca fiind neîntemeiată”, a motivat Tribunalul Vaslui decizia.

Vasile Cotoc a contestat aceasta hotărâre, procesul continuând la Curtea de Apel Iaşi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: