Un bătrân din Vaslui, în stare gravă la spital, după ce a fost sfâşiat de câini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân în vârstă de 81 de ani din comuna vasluiană Ştefan cel Mare a ajuns în această dimineaţă, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, după ce a fost atacat de câini.

Bărbatul mergea la o stână de la marginea municipiului Vaslui, iar în momentul în care a ajuns la aproximativ 300 de metri de repsectiva locaţie a fost atacat de mai mulţi câini. El a reuşit cu greu să ajungă în Gara Vaslui, aflată în apropiere şi povestit incidentul reprezentanţilor Poliţiei TF, care au anunţat incidentul la numărul de urgenţă 112 şi au solicitat o ambulanţă.
„Bărbatul prezenta plăgi prin muşcare pe mâni şi picioare şi în zona cervicală, viaţa fiindu-i pusă în pericol. A fost pansat şi a beneficiat de primele îngrijiri medicale oferite de echipajul de pe ambulanţă, după care a fost transportat la SJU, unde va mai rămâne o perioadă sub îngrijire”, a declarat medicul Daniel Ungureanu de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Bărbatul spune că a fost foarte speriat şi nu a ştiut cum să reacţioneze când câinii l-au atacat. „Nu ştiam ce să fac, am spus şi eu o rugăciune în gând. A fost groaznic, mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu zile”, a spus bătrânul. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui efectuează cerectări pentru identificarea proprietarului câinilor şi stabilirea împrejurărilor în care a a vut loc incidentul.

Citeşte şi: 

Copil de 9 ani din Huşi, sfâşiat de câini. Poliţia anunţă că animalele nu aparţineau familiei

Doi copii din Vaslui, frate şi soră, au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost muşcaţi de câinele din curtea casei

Adolescentă din Vaslui sfâşiată de şase câini FOTO ŞOCANT

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite