Un bărbat care susţine că a fost vândut drept cobai pentru experimente medicale cere statului daune de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din judeţul Vaslui, fost angajat al uzinelor Aerostar Bacău, a formulat în ultimii ani zeci de petiţii şi plângeri prin care arată că ar fi victima unor experimente medicale după ce ar fi fost vândut drept cobai unui institut de cercetare.

Bărbatul locuieşte, în prezent, în comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, a formulat plângeri penale şi a înaintat acţiuni civile în instanţă împotriva mai multor instituţii ale statului: Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii s.a. Ultima acţiune civilă soluţionată de Tribunalul Vaslui a fost îndreptată împotriva Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, instituţie despre care petentul susţine că refuză să declasifice o serie de informaţii care îl vizează, care, susţine el, ar arăta că este victima unui experiment medical. 

”Se reţine că reclamantul s-a adresat Ministerului Afacerilor Interne cu trei cereri prin care s-a solicitat în esenţă declasificare a unor informaţii clasificate despre cazul său personal. Reclamantul a arătat în cereri că a fost salariat, strungar la I.AV. Bacau în perioada 1976—noiembrie 1987, şi a locuit la căminele uzinei, iar în perioada 1982-1986 securitatea Bacau şi I.AV. Bacau, respectiv organizaţia PCR a uzinei, nu ştie pe ce criterii  l-ar fi ales şi l-ar vândut ca şi cobai pentru experimente unei instituţii necunoscute”, se menţinează în hotărârea Tribunalului Vaslui.

În acţiunea înaintată instanţei, bărbatul arată că „începând cu 23 august 1987, de 32 de ani o instituţie necunoscută îl foloseşte pe post de cobai pentru experimente ştiinţifice sau medicale, fără voia sa şi împotriva intereselor sale, la distanţă, acasă, pe patul său, folosind o arma neconvenţională. Este torturat zilnic, a  fost mutilat, i s-a şubrezit sănătatea şi după atâţia ani de tortură autorul necunoscut vrea să facă crima prin linşaj”.

Cererile înaintate către MAI au fost redirecţionate către IPJ Bacău, instituţie care răspuns la petiţiile reclamantului. IPJ Bacău a comunicat reclamantului că autoritatea administrativă autonomă care asigură exercitarea dreptului de acces la informaţiile din cuprinsul dosarelor întocmite de fosta securitate este Consiliul Naţional pentru  Studierea Arhivelor Securităţii.
Nemulţumit de răspuns, bărbatul care susţine că este cobai a solicitat Tribunalului Vaslui să anuleze actul comunicat de IPJ Bacău

”Prin acţiunea formulată, reclamantul a arătat că se adresează cu plângere în faţa instanţei pentru că răspunsul  din 07.06.2019 îl lezează în drepturi deoarece dacă IPJ Bacău, emitentul actului, nu declasifică nici un act- CNSAS nu poate comunica nimic , iar răspunsul contestat nu rezolva  faptă penală gravă aflată în desfăşurare de 32 de ani . Reclamantul a susţinut că răspunsul îl lezează în drepturi prin faptul că după 32 de ani I.PJ Bacau refuză să declasifice şi să comunice informaţii publice despre cazul sau cobai uman. Refuză să declasifice bănuitul dosar politic făcut de fosta securitate , iar reclamantul nu poateopri o crimă grava în desfăşurare”, se mai menţionează în hotărârea instanţei din Vaslui.

Faţă de aspectele invocate de către reclamanti, respectiv săvârşirea de către fosta securitate a unui abuz, Tribunalul a reţinut corectă îndrumarea petiţionarului-reclamant către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În plus, instanţa arată că aspectele reclamate în petiţiile formulate au făcut obiectul  dosarului nr. 50/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, dosar soluţionat prin adoptarea unei soluţii de neeîncepere a urmăririi penale întrucât faptele reclamate nu există.  

”Solicitarea reclamantului ca anumite acte să fie declasificate  nu este întemeiată pentru că  nu s-a făcut dovada că au existat anumite acte clasificate iar declasificarea se realizează potrivit art. 20 din HG 585/2002 în anumite condiţii şi nu se poate solicita pe calea obţinerii de informaţii de interes public.
Cât priveşte cererea de obligare a intimatei la plata de  daune morale şi materiale, tribunalul o va respinge, ca neîntemeiată ”, au conchis judecătorii Tribunalului Vaslui în hotărârea prin care au respins cererea petentului. Decizia nu este, însă, definitivă.

Pe lângă procesul judecat de Tribunalul Vaslui, bărbatul mai are acţiuni similare şi pe rolul instanţelor din Bucureşti, Bacău şi Iaşi. Într-un dosar care se judecă în prezent la Tribunalul Bacău, bărbatul solicită 8 milioane de euro daune de la Statul Român, pe motiv că instituţiile statului român nu au recunoscut abuzurile în cazul său.
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite