Un băieţel de 9 ani din Vaslui, în comă alcoolică la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băieţel de doar 9 ani din localitatea vasluiană Puşcaşi, a ajuns duminică seară la spital după ce, lăsat nesupravegheat, a consumat aproape 2 litri de vin.

Potrivit mamei băieţelului, ea l-a scăpat din vedere dor 5 minute, timp în care acesta s-a fusrişat până la un vecin care avusese praznic. A găsit o sticlă cu vin pe masă şi a băut-o aproape pe toată, iar când s-a întors acasă s-a prăbuşit la picioarele mamei.

„Eram la poartă cu nişte vecini şi mai vorbeam despre una alta. Era lângă noi şi l*am trimis să se îmbrace mai gros că se lăsase răcoare. Nu ştiu ce a făcut că, după 5 minute, s-a întors, a început să vomite şi a leşinat. Atunci am sunat la 112", ne-a declarat mama băiatului.

Copilul bea bere după fiecare masă

Potrivit medicilor de la ambulanţă, băiatul a fost găsit pe drumul din faţa casei în stare de inconştienţă.

„Copilul a fost găsit în loc public, căzut pe uliţa din sat. Era inconştient, avea tegumentele reci şi era în prezenţa familiei. A fost stabilizat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru a urma tratament de specialitate", ne-a declarat Daniel Ungureanu, medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Din câte se pare, copilul nu este la prima abatere de acest fel şi aştepta de mult o astfel de ocazie. Chiar părinţii recunosc că îi mai dădeau să bea câte un păhărel de bere.

„Mai gusta şi el în casă, ca toată lumea. Tot timpul avem o sticlă cu bere pe masă şi îi mai dădeam câte un păhărel, dar să ajungi în halul ăsta... E mare, nu pot să îi interzic chiar totul", ne-a mai mărturisit mama băiatului.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au demarat o anchetă în acest caz, mai ales că băiatul mai are un frăţior de 3 ani.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite