Tupeu de violator. Intimidări lansate din arestul la domiciliu: „Mi se rupe de trei-patru ani de puşcărie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Spiridon, vasluianul arestat la domiciliu pentru viol FOTO Facebook/Andrei Spiridon
Andrei Spiridon, vasluianul arestat la domiciliu pentru viol FOTO Facebook/Andrei Spiridon

Un vasluian cercetat penal pentru violarea unei eleve eminente de 17 ani foloseşte orice mijloc pentru a perturba cursul anchetei penale. Inculpatul Andrei Spiridon şi-a dat arama pe faţă în mediul virtual.

Puterea oferită de banii pe care îi deţine familia şi favorurile acordate în mod repetat de judecătorii de la Judecătoria Bârlad l-au încurajat pe un individ intrat în vizorul procurorilor pentru săvârşirea infracţiunii de viol să acţioneze într-un mod care sfidează bunul-simţ. Andrei-Silvian Spiridon (29 ani), aflat în arest la domiciliu de pe 13 ianuarie, dovedeşte că nu are niciun regret privind faptele penale de care este acuzat. Dimpotrivă, din punctul său de vedere, victima, procurorii şi ziariştii care au relatat cazul au complotat împotriva lui.

Contestaţia formulată de procurorii de la Parchetul Bârlad privind plasarea inculpatului sub control judiciar în locul aresului la domiciliu a fost admisă de Tribunalul Vaslui pe 11 martie, instanţă care a îndreptat în mai multe rânduri măsurile blânde dispuse de Judecătoria Bârlad. Iritat că este obligat să rămână în arest la domiciliu alte 30 de zile, inclupatul şi-a dat frâu liber în mediul virtual. Pe pagina personală de Facebook a făcut o postare incredibilă, unde limbajul obscen este folosit obsesiv: "Mâncătorii de căcat, ăia care fac manevre şi înscenări vor să-mi sugă p..., toată viaţa o să vreţi să-mi sugeţi p... zdrenţelor, dar nu v-o dau că e prea valoroasă".

"Mi se rupe p... de trei-patru ani de puşcărie"

Nu s-a mulţumit să-i fie citit mesajul mizerabil doar de prietenii de pe pagina personală de socializare. Cu scop vădit de intimidare, Spiridon a postat mesajul în privat celor cărora a dorit să le adreseze cuvintele în mod direct, o copie a imaginii fiind distribuită pe contul personal al reporterului “Adevărul”. A continuat să-şi exprime frustrările denigrând procurorul de caz şi a folosit expresii jignitoare la adresa fetelor care i-au fost victime.

“Mi se rupe p… de trei-patru ani de puşcărie. Greşesc, plătesc. E simplu. Dar eu plătesc figurile doamnei procuror şi ambiţiile ei. Vrea să-mi demonstreze că e cineva. (…) Românca (n.r. procuroarea) îşi face talentul. (…) Iar dacă fetele alea  pe care le aperi tu erau aşa sfinte şi violate şi înşelate veneau a doua zi cu banii”, a scris Andrei Spiridon.

Reacţia inculpatului nu este suprinzătoare ci vine ca o continuare a încercărilor disperate de a scăpa de acuzaţii. Prin avocaţii săi, încă din ianuarie, a depus plângere penală împotriva victimei acuzând-o de înşelăciune. Argumentul invocat este că minora nu i-a informat cu privire la faptul că era sub tutela Protecţiei Copilului în momentul în care, printr-un complot al avocaţilor ambelor părţi, a fost semnat un acord de mediere care a fost lovit de nulitate. Mai mult, a reclamat procurorul de caz de abuz în serviciu la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

“A fost identificată o lucrare la Inspecţia Judiciară, lucrare ce a fost clasată pentru că nu au fost conturate indiciile unei abateri disciplinare”, a confirmat, pentru “Adevărul”, Alin Alexandru, purtător de cuvânt al Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM.

Nu e violator, ci specialist în “dragoste”

Probele adunate de anchetatori împotriva lui Andrei Spiridon sunt cutremurătoare. Trei tinere care au avut experienţe similare celei reclamate de olimpica de 17 ani au depus mărturii la dosar. Acestea nu au avut curajul şi tăria să se lupte în instanţă cu el, fiind ameninţate după ce au avut contact cu el. Au acceptat să depună mărturie la dosarul aflat acum în plină desfăşurare, cerând protecţie. Din declaraţiile lor reiese că inculpatul a avut acelaşi comportament violent şi vulgar cu fiecare din ele. Le câştiga încrederea cu gesture galante, apoi se transforma într-o fiară imediat ce rămâneau singuri. Scuipate, bătute şi violate (într-unul din cazuri a fost doar tentativă de viol), fetele au preferat să-şi poarte suferinţa singure, fără să-şi caute dreptatea în faţa legii. Tuturor victimelor sale le spune acelaşi lucru, să nu se poarte ca nişte sălbatice pentru că vor învăţa de la el “arta de a face dragoste”. Toate victimele sunt alese după acelaşi tipar: tinere (17-18 ani), aceeaşi culoare şi lungime a părului, trăsături fine, delicate, inocente. Preferă virginele.

image

Andrei-Silvian Spiridon este fiul unui afacerist din Bârlad, patronul unei şcoli de şoferi. Prin prisma afacerii, acesta cunoaşte oameni din toate domeniile de activitate, inclusiv poliţişti.

Fapta care l-a dus în arest la domiciliu s-a petrecut în noaptea de 25/26 decembrie. Adolescenta a fost acostată într-un club, s-a oferit să o conducă acasă cu maşina dar imediat după ce a urcat în bolidul lui a blocat uşile şi a luat-o la bătaie. A condus în afara oraşului şi a oprit în mijlocul unei tarlale. A abuzat-o sexual timp de trei ore apoi a dus-o acasă. Potrivit raportului medico-legal, fata de 17 ani a necesitat 5-6 zile îngrijiri  medicale. Victima a primit în 2015 “Meritul Olimpic” de la Ministerul Educaţiei, fiind singura elevă din municipiu care a primit această distincţie. De Crăciun ieşise cu colegii să se distreze şi să serbeze performanţa înregistrată.

Citeşte şi:

Cum „scapă“ de două ori pe săptămână de arestul la domiciliu omul de afaceri vasluian acuzat că a violat o olimpică

„Sexul-surpriză“, redefinit cu cinism de un afacerist din Vaslui arestat pentru viol: „Nu e viol, ci arta de a face dragoste“

Afaceristul acuzat că a violat o elevă olimpică din Bârlad rămâne în arest la domiciliu: adio, ieşiri din temniţa de lux

Arest de "lux" pentru bărbatul acuzat de viol de olimpica de 17 ani, din Bârlad. Cum arată arestul la domiciliu pentru "prinţişorul" care nu-şi recunoaşte vina

Cum a reuşit Andrei Spiridon, bărbatul acuzat că a violat o elevă de 17 ani, să fenteze arestul la domiciliu. “Temniţa” poate fi părăsită aproape zilnic

Violatorul olimpicei din Bârlad, arestat la domiciliu. Andrei Spiridon nu are voie să comunice cu victima şi nici cu martorii

Olimpica violată de un afacerist şi trădată de avocaţi, încurajată de concetăţeni. Oameni au iniţiat petiţia intitulată „Violul nu se cumpără“

Olimpica din Bârlad violată de un afacerist, trădată şi de avocaţi. Cruciada apărătorilor pentru a-l scoate basma curată pe cel acuzat că a batjocorit copila

VIDEO Magistraţii bârlădeni au decis: Afaceristul care a violat o elevă eminentă, lăsat în libertate. Aroganţa tatălui: „Dacă aveţi bani, pozaţi-ne“

UPDATE Lovitură de teatru în cazul designerul acuzat că a violat o olimpică. Magistraţii rejudecă cererea de arestare


 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite