FOTO Topul Firmelor Vaslui, umbrit de criza financiară pentru al patrulea an consecutiv. Iată care sunt cei mai de succes oameni de afaceri din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii de afaceri au primit drept premiu diplome şi cupe FOTO: Ionuţ Balaban
Oamenii de afaceri au primit drept premiu diplome şi cupe FOTO: Ionuţ Balaban

În această seară s-a consumat cea de XX-a ediţie a Topului Firmelor, eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) şi dedicat oamenilor de afacei din judeţul Vaslui.

Cei mai importanţi administratori de firme din judeţul Vaslui s-au întâlnit, astă seară, la balul dedicat celui mai important eveniment care adună oamenii de afaceri, Topul Firmelor. 

Mult mai puţine la număr faţă de acum câţiva ani, societăţile participante la ediţia din acest an au adus o schimbare radicală, principalul motiv fiind criza financiară ce a făcut ca o bună parte din premiate în trecut să dispară. 

Criteriile stabilite pentru întocmirea clasamentului au adunat 741 de operatori economici, din care 205 s-au clasat pe prima poziţie, 128 au ocupat locul al II-lea, iar alte 92 de firme s-au clasat pe cea de-a III-a poziţie. 

„Anul 2012 nu a adus prea multe satisfacţii şi tocmai de aceea trebuie să vă mulţumesc pentru efortul făcut atât pentru dumneavoastră, dar mai ales pentru angajaţii dumneavoastră. Indiferent de poziţia acestui clasament, pentru noi cei din Camera de comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui sunteţi adevăraţi campioni. Nopţile nedormite, stresul de zi cu zi sunt două dintre motivele care ştiu că vă vor face şi mai puternici, tocmai de aceea vreau să vă mulţumesc“, a spus Ionel Constantin, preşedintele CCIA Vaslui.

Toate firmele lui Porumboiu au fost premiate

Cel mai apreciat om de afaceri din Vaslui a rămas, şi în acest an, Adrian Porumboiu, hotelul acestuia fiind şi gazda evenimentului. De altfel, fostul mare arbitru a fost declarat al doilea cel mai mare moşier din România, conform unui top întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Printre firmele premiate s-au regăsit şi SC Rulmenţi SA, SC Mândra SA, SC Toma Med SRL şi SC Clementin Design SRL, firme care, graţie rezultatelor financiare de excepţie obţinute anul trecut, se regăsesc în Topul Naţional al Firmelor. 

Citeşte şi:

Oamenii de afaceri vasluieni către Victor Ponta: „Cerem ca Vasluiul să fie declarată zonă defavorizată!“

Cifra de afaceri a companiei Comcereal Vaslui, deţinută de Adrian Porumboiu, a scăzut în acest an cu 9 procente

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite