Termica Vaslui, vândută pe bucăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au pus lacătul pe societatea care în ultimii ani a mers în pierdere şi  încearcă să recupereze o parte din datorii vânzând bunurile uzinei.

După ce ani la rând Termica Vaslui a înghiţit sume consistente de la bugetul local, bunurile societăţii vor fi vândute bucată cu bucată. Banii, spun edilii, vor fi folosiţi pentru finanţarea celorlalte proiecte pe care Primăria le are în derulare.

„Este vorba de două puncte termice dezafectate, care vor fi transformate în centre sociale, iar altul, din zona Liceului «Emil Racoviţă» va fi transformat în centru de zi pentru copii“, a precizat viceprimarul Daniel Neacşu. Printre bunurile care vor fi casate şi ulterior scoase la vânzare se mai numără conducte de termoficare (1.500 de metri liniari), linii căi ferate (2.500 de metri liniari), piloni de beton (214 bucăţi), balastru, traverse beton sau trei rezervoare cu o capacitate de 50 de tone. Edilii nu au calculat deocamdată ce sumă ar putea încasa.

Subvenţii tăiate
Viceprimarul Daniel Neacşu nu crede că Termica va mai funcţiona şi iarna viitoare. „Este foarte puţin probabil ca anul viitor să mai funcţioneze societatea. Iarna trecută am avut aproximativ 1.000 de abonaţi, însă acum, că subvenţiile vor fi tăiate, nu cred că oamenii vor mai dori să rămână în sistem centralizat, în condiţiile în care ei ar trebui să plătească dublu faţă de anul trecut pentru căldură“, a explicat Neacşu. Dănuţ Chirvase, directorul Termica, este ceva mai optimist. „Eu mizez tot pe 1.000 de abonaţi. Vom continua să furnizăm căldură şi apă caldă la ANL-uri şi la cele cinci blocuri care au centrală proprie“, a spus Chirvase.

Incinerator de deşeuri
În prezent, platforma pe care se află Termica este în conservare. În locul acesteia edilii intenţionează să realizeze o staţie de transformare a deşeurilor în energie termică şi electrică. „Este un proiect în valoare de peste 60 de milioane de euro, cu finanţare europeană, pe care îl realizăm în parteneriat cu o firmă italiană. Aşteptăm aprobarea de la Bruxelles“, a încheiat Daniel Neacşu.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite