UPDATE VIDEO FOTO Peste o mie de români veniţi din toată ţara la Bârlad, la protestul anti-Chevron, au format un lanţ uman alături de sătenii din Pungeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna Pungeşti, din judeţul Vaslui, a devenit, sâmbătă, locul de întâlnire pentru sute de oameni din toată ţara care, în semn de solidaritate cu localinicii, au luat parte la un nou amplu protest împotriva companiei americane Chevron. Spre după-amiază, peste o mie de protestatari s-au strâns la Bârlad (judeţul Vaslui), pentru a forma un lanţ uman.

UPDATE, ORA 16.30 Cei peste o mie de oameni care s-au adunat în faţa Primăriei din Bârlad (judeţul Vaslui) au format un lanţ uman în jurul clădirii, în semn de protest faţă de lucrările de explorare pentru gaze de şist, pe care compania americană Chevron ar trebui să le înceapă în comuna vasluiană Pungeşti.

La ora 16.30, manifestarea de la Bârlad s-a încheiat, iar protestatarii au început să părăsească zona. În judeţul Vaslui, la Bârlad şi Pungeşti, au ajuns sute de români din mai multe oraşe - Iaşi, Bucureşti, Cluj, Bacău, Constanţa - pentru a li se alătura localnicilor ieşiţi în stradă. La Pungeşti, sătenii au anunţat că vor rămâne şi noaptea aceasta în stradă, până când vor fi anunţaţi că Chevron se va retrage definitiv din localitatea lor. 

UPDATE, ORA 15.55 Peste o mie de persoane s-au strâns în faţa Primăriei din Bârlad, pentru a forma un lanţ uman, semnul lor de protest la adresa Chevron şi a autorităţilor statului. Compania americană ar fi trebuit, săptămâna aceasta, să ducă în comuna Pungeşti (Vaslui) utilajele pentru montarea primei sonde, astfel încât să poată demara lucrările de explorare pentru gazele de şist. În urma manifestărilor organizate de sătenii din Pungeşti, care au blocat drumurile, reprezentanţii Chevron au retras utilajele şi au anunţat că suspendă lucrările, dar că ”se vor întoarce la Pungeşti”. 
 
UPDATE, ORA 15.30
Numărul protestatarilor ajunşi la Bârlad (judeţul Vaslui), în faţa sediului Primăriei, s-a dublat în mai puţin de 15 minute, după ce câteva sute de oameni din localităţile învecinate au ajuns la mitingul de aici. Pe lângă preotul Vasile Lăiu, protopopul Bârladului, printre manifestanţi a ajuns şi doctorul ieşean Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD. Acesta şi-a postat pe pagina de Facebook şi un mesaj, însoţit de o fotografie făcută la Pungeşti: ”Suntem din ce în ce mai mulţi cei care ne vrem ţara înapoi! E momentul să arătăm împreună acest lucru”. 

Cei peste 600 de oameni din faţa Primăriei Bârlad, localnici, dar şi persoane venite din Bucureşti, Iaşi, Bacău, Tecuci, Cluj, cântă în stradă imnul României şi cer demisia premierului Victor Ponta şi a preşedintelui Traian Băsescu. Oamenii scandează: ”Ponta, nu uita / România nu-i a ta!” şi ”Veniţi cu toţii şi strigaţi tare / România nu e de vânzare!”.

image

La Pungeşti, oamenii au ajuns la protest cu căruţele. FOTO: Mediafax

UPDATE, ORA 15.15
Peste 350 de bârlădeni cu steaguri tricolore în mâini s-au adunat în faţa Primăriei, la protestul programat aici împotriva explorării gazelor de şist. La Bârlad sunt aşteptaţi şi manifestanţii din Pungeşti, comuna vasluiană în care, astăzi, s-au strâns peste o mie de persoane din toată ţara. În faţa sediului Primăriei Bârlad a ajuns şi protopopul Vasile Lăiu, cel care, de dimineaţă, a ţinut slujba în rândul localnicilor ieşiţi în stradă la Pungeşti. 

image

Doctorul ieşean Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD, a participat, duminică, la protestele anti-Chevron de la Pungeşti, dar şi la mitingul împotriva explorării gazelor de şist, organizat la Bârlad. FOTO: Facebook
 

UPDATE, ORA 15.00 Cele două autocare cu manifestanţi din Capitală au ajuns la Pungeşti, bucureştenii alăturându-se localnicilor la mitingul-anti Chevron, organizat astăzi, de Ziua Mondială Anti Fracturare Hidraulică. Printre cei veniţi din Bucureşti se numără şi prinţesa Brianna Caradja, renumită pentru prezenţa ei la acţiunile publice de acest gen din ţară. ”Am venit cu pături, alimente şi tot ce mai este necesar pentru aceşti oameni care protestează în aceste condiţii de toamnă-iarnă”, a declarat, pentru ”Adevărul”, unul dintre bucureştenii sosiţi la Pungeşti.  

UPDATE, ORA 14.45 La mitingul din comuna vasluiană Pungeşti s-au adunat, astăzi, peste o mie de persoane, atât localnici, cât şi protestatari veniţi din mai multe oraşe ale ţării, printre care: Bucureşti, Cluj, Bacău, Buzău, Constanţa. Mulţi dintre aceştia se îndreaptă acum spre Bârlad (judeţul Vaslui), unde este programat, la ora 15.00, formarea un lanţ uman în jurul Primăriei. De-a lungul zilei, oamenii au ascultat o slujbă ţinută de Vasile Lăiu, protopopul Bârladului şi unul dintre cei mai mari susţinători ai protestelor anti-Chevron de la Vaslui. Printre mesajele scandate de protestatari au fost şi: ”Pe aici nu se trece!”

În timpul protestului de la Pungeşti, de astăzi, sătenii au venit îmbrăcaţi în costume populare şi au cântat cântece patriotice. Elevii şcolii generale din Pungeşti, prezenţi la manifestaţie, au recitat, la microfon, poezii patriotice. 

”Vom sta aici până vor pleca definitiv cei de la Chevron. Nu vrem doar să îşi suspende lucrările, ci să plece definitiv. Era cât pe ce să ne trezim cu o sondă în satul nostru, peste noapte”, a spus, pentru ”Adevărul”, Rodica Munteanu (50 de ani), localnică din Pungeşti. 

image

Bătrânii din Pungeşti au ieşit în stradă pentru a se împotrivi explorării gazelor de şist. FOTO: Mediafax

UPDATE, ORA 14.30 Cei peste o mie de protestatari şi-au stabilit tabăra pe un deal situat vizavi de locul în care compania americană Chevron urma, miercuri, să-şi ducă utilajele pentru a începe lucrările de explorare pentru gaze de şist. ”Vrem să ştim care sunt documentele pe baza cărora Chevron a primit în concesiune terenul din Pungeşti, pentru a face explorare”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Mihaela Roman, venită din Buzău, cu steagul în mână, la protestul de la Pungeşti. 

UPDATE, ORA 13.45 În timp ce sute de oameni protestează la Pungeşti, iar în restul ţării sunt programate, astăzi şi mâine, mitinguri de susţinere a vasluienilor, premierul Victor Ponta, aflat la Congresul Naţional al Tineretului Social Democrat (TSD) Braşov, a declarat, conform Mediafax: „Nu mai accept violenţa în stradă. Atâta timp cât nu sunt blocate şoselele, drumurile naţionale, iar manifestările sunt paşnice, evident că nu-mi doresc să existe o o reacţie exagerată a forţelor de ordine. Dacă oamenii protestează paşnic, e normal pentru o democraţie. Vom avea, însă, grijă să nu lăsăm manifestări extremiste în stradă”. 

Şi ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a făcut, sâmbătă, un apel la protestatari: „Fac un apel la cei care protestează să nu îşi schimbe atitudinea din ultimele săptămâni. Îmi doresc ca situaţia să nu se schimbe chiar dacă unii consideră că violenţele sunt o soluţie. Niciodată violenţa nu este o soluţie!”. Ministrul Stroe consideră că protestele din ultimele săptămâni au arătat că România este o ţară democratică, în care oamenii îşi pot exprima punctele de vedere. ”Am încredere în faptul că protestatarii se vor comporta civilizat, ca şi până acum”, a completat Stroe, citat de Agerpres

Potrivit Mediafax, astăzi, de Ziua Mondială Anti Fracturare Hidraulică, au loc proteste în mai multe state ale lumii. Mii de manifestanţi au ieşit în stradă în Franţa, Canada, Marea Britanie sau Germania. 

UPDATE, ORA 13.15 George Epurescu, unul dintre protestatarii plecaţi, în această dimineaţă, din Bucureşti spre Pungeşti a declarat: ”Poliţia Rutieră ne-a oprit de patru ori, pe drum, pentru tot felul de verificări. Au controlat actele şoferilor, ne-au cerut buletine, au verificat bagaje, tot ce se putea. Autocarul în care mă aflu eu va ajunge în circa o oră şi jumătate la Pungeşi, iar cealaltă maşină este mai avansată, urmând să ajungă în comună în circa jumătate de oră. Vom întări rezistenţa de acolo şi vom transmite mesajul nostrud e solidaritate cu aceşti oameni care ne-au dat o lecţie de democraţie”.

UPDATE, ORA 12:55 Regizorul polonoez Lech Kowalski a ţinut să adreseze şi el câteva cuvinte protestatarilor, pe care i-a felicitat pentru acţiunea lor. „E minunat să mă aflu aici, deoarece simt că polonezii sunt lângă mine. Mă aflu aici din solidaritate pentru voi şi ca un militant împotriva poluării“, a spus Kowalski. 



Pe sonda petrolieră improvizată de protestatari pe câmp, la Pungeşti, a fost atârnat un banner cu mesajul ”Protestăm pentru ţară”. FOTO: Facebook

image

UPDATE, ORA 12:49 Printre protestatari s-a aflat şi deputatul PP-DD, doctorul ieşean Tudor Ciuhodaru, cel care a ţinut un discurs bazat pe replici dure la adresa premierului Victor Ponta şi a Uniunii Social Liberale (USL). 

UPDATE, ORA 12:43 Protopopul de Bârlad, preotul Vasile Lăiu, a îndemnat toată lumea să spună rugăciunea „Tatăl nostru“ şi a mai făcut un apel la unitate către toţi românii. 


Sătenii din Pungeşti au venit pe cai la protest şi au improvizat o sondă de petrol pe câmp. FOTO: Facebook

image

UPDATE, ORA 12:30 Surse din interiorul protestatrilor ne-au semnalat faptul că, pe drumul naţional DN 2F, cel care leagă municipiul Vaslui de Pungeşti, se află un echipaj al Autorităţii Rutiere Române (ARR). 

UPDATE, ORA 12:15 Cei aproximativ 500 de protestatari de la Pungeşti au amplasat o sondă de petrol improvizată în jurul căriea s-au adunat cu toţii şi intonează cântece patriotice. 

UPDATE, ORA 11.58 Aproximativ 30 de constănţeni au plecat şi ei, de aseară, spre Capitală, unde li s-au alăturat, în această dimineaţă, bucureştenilor care se îndreaptă spre Pungeşti, pentru a susţine mitingul anti-Chevron. Tot pentru acest eveniment, s-au mobilizat şi ardelenii, două autocare cu oameni plecând din Cluj spre Vaslui. 

În paralel cu protestul de la Pungeşti, dar şi cu mitingul de susţinere organizat astăzi, în faţa sediului Chevron din Bucureşti, la Piatra Neamţ sunt programate, sâmbătă şi duminică, de la ora 16.00, în faţa Teatrului Tineretului, manifestări împotriva extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. 

image

În tabăra protestatarilor din Pungeşti au fost întinse corturi. FOTO: Facebook

UPDATE, ora 11:40 
Alţi câţiva tineri din Iaşi, care au ajuns acum câteva minute la Pungeşti, susţin că au fost opriţi şi amendaţi de poliţişti în mod abuziv. „Nici bine nu am ieşit din municipiul Iaşi, că am fost opriţi de un echipaj al Poliţiei Rutiere care ne-a întrebat unde mergem. Le-am spus că vrem să ajungem la Pungeşti şi ne-au dat amendă pentru că nu purtam centura de siguranţă“, a spus unul din tinerii din grup. Din Iaşi au plecat, în această dimineaţă, cu un microbuz, spre Pungeşti, aproximativ 20 de persoane. 

UPDATE, ora 11:35 Protestatarii au cerut demisia Guvernului condus de Victor Ponta, scandând în acelaşi timp lozinci precum „Luptăm, luptăm, Pungeştiu-l apărăm!“. 

UPDATE, ORA 11:30 Protopopul de Bârlad, Vasile Lăiu, cel care s-a aflat de fiecare dată în centrul protestatarilor anti-Chevron din judeţul Vaslui, a făcut un apel la DNA şi SRI să demareze o anchetă. „Cer public SRI-ului şi DNA-ului să demareze o anchetă în ceea ce mă priveşte şi, dacă am luat vreun cent sau vreo levă de la o entitate economică, să mă bage la puşcărie. Nu înseamnă că dacă suntem de la Vaslui, suntem şi proşti. Nu vrem să fie cobaii lumii“, a spus preotul Lăiu. 

UPDATE, ORA 11:00 Reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat că la locul protestului vor fi trimise doar două echipaje. „Vor fi prezenţi 15 jandarmi, toţi de la Detaşamentul Mobil din Bacău, cărora li se vor alătura şi câteva echipaje ale Poliţiei“, ne-a declarat Marius Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău. Jandarmii vasluieni vor fi prezenţi la mişcarea de protest de la Bârlad. 

UPDATE, ORA 10.40 Protestatarii plecaţi, dimineaţă la ora 6.30 din Capitală spre localitatea vasluiană Pungeşti, susţin că cele două autocare le-au fost oprite, de două ori în mai puţin de trei ore, de către poliţişti. ”Suntem în drum spre Vaslui, comuna Pungeşti. Este a doua oară când autocarele care ne transportă sunt oprite de Poliţie. România anului 2013, stat poliţienesc. Sunt invocate diverse motive pentru a ne întârzia sosirea la Pungeşti. Motive tehnice, verificări ITP. Al doilea control într-un scurt interval”, au scris protestatarii plecaţi din Bucureşti, pe pagina de Facebook ”Pentru Apa Curata şi Contra Fracturare Hidraulică”. 

Pentru a şasea zi consecutiv, oamenii continuă să rămână pe poziţii la Siliştea, în ciuda faptului că utilajele Chevron au părăsit zona, iar reprezentanţii companiei americane au anunţat oficial că îşi suspendă activitatea în zonă pentru o perioadă. 

Două autocare cu bucureşteni s-au alăturat membrilor Asociaţiei „România fără ei“, condusă de  dr. George Epurescu, au plecat către Vaslui încă de la ora 06:30. Acestora li se vor alătura şi alte câteva sute de oameni din ţară, dar şi din Bârlad, anunţându-şi prezenţa şi membrii Grupului de Iniţiativă a Societăţii civile (GISC), în frunte cu protopopul Vasile Lăiu.

”Bucureştenii se alătură protestelor comunităţilor locale împotriva cianurii şi a gazelor de şist. Vom duce mesajuşl nostru de susţinere la Câmpeni şi Pungeşti. Bucureştenii se alătură protestelor comunităţilor locale împotriva cianurii şi a gazelor de şist”, anunţă protestatarii bucureşteni plecaţi, dimineaţă, spre Pungeşti, pe pagina de Facebook ”Pentru Apa Curata şi contra Fracturare Hidraulică”.

În paralel cu deplasarea la Pungeşti, în Capitală este anunţat astăzi, de la ora 16.00, un miting în faţa sediului companiei americane Chevron, situată pe strada Munţii Tatra. . 

Pentru Apa Curata si Contra Fracturare Hidraulica
www.stopfracturare.ro

Protestatarii care au plecat la Pungeşti au fost opriţi de mai multe ori de poliţie

După acest miting, la ora 15:00, toată lumea este aşteptată la Bârlad, acolo unde se va organiza un lanţ uman în jurul Primăriei. Câteva zeci de oameni au rămas în zonă pentru a cincea noapte, printre ei aflându-se şi regizorul polonez Lech Kowalski, cel care a produs filmul „Drill Beby Drill“, peliculă despre protestele împotriva exploatării gazelor de şist din Statele Unite ale Americii şi Polonia. 

image

Lech Kowalski a luat câteva cadre şi cu oamenii de la Pungeşti FOTO: Facebook

Citeşte şi:

Marea Adunare de la Cîmpeni: mii de oameni din Apuseni au ieşit în stradă împotriva proiectului Roşia Montană

Cine sunt speculanţii revoltelor din Vaslui: un preot, un jurnalist, un primar, un şef de judeţ, un ecologist şi un deputat

Aleşii din Pungeşti au votat interzicerea exploatării gazelor de şist şi organizarea unui referendum. Viceprimar: „Nu cred că hotărârea va fi considerată legală“

VIDEO Au sosit primele utilaje ale Chevron la Vaslui. Locuitorii din Pungeşti au format un lanţ uman în semn de protest la adresa americanilor

Intrigile din spatele „revoluţiei” de la Pungeşti. Primarul din comună, dispărut fără urmă. Elevii şi profesorii au primit interdicţie de a participa la revoltă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite