Stocurile de materiale de protecţie la Ambulanţă, epuizate: „Ajutaţi-ne să vă salvăm!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul de materiale de protecţie în ultimul an a fost unul uriaş
Consumul de materiale de protecţie în ultimul an a fost unul uriaş

Procedurile greoaie privind achiziţiile publice şi neseriozitatea unor furnizori au adus Serviciul de Ambulanţă Vaslui într-o situaţie critică, stocurile de materiale de protecţie fiind aproape epuizate.

Doar 250 de combinezoane de protecţie mai erau în stocurile Serviciului de Ambulanţă Vaslui la sfârşitul anului 2020, în condiţiile în care, în plină pandemie COVID-19, consumul de combinezoane a atins 1.000 de bucăţi pe lună. Stocul actual al SAJ Vaslui mai ajunge pentru câteva zile.

În prezent, echipajele de intervenţie sunt nevoite să facă economie ”la sânge” pentru a-şi asigura deplasările la intervenţii în condiţii de siguranţă. Şi asta pentru că instituţia, ca de altfel multe alte unităţi medicale şi servicii de ambulanţă din ţară, întâmpină greutăţi în privinţa achiziţiilor.

„O unitate de stat nu poate cumpăra cu banul jos, asa cum face o unitate privată, trebuie să faci licitaţii, să respecţi proceduri. Pe perioada situaţiei de urgenţă, achiziţiile s-au făcut la nivel central şi nu au fost probleme deosebite. Odată cu ieşirea din situaţia de urgenţă, fiecare serviciu a trebuit să se organizeze pe plan local, să îşi facă achiziţiile la fel ca înainte. Numai că acum, fiind cererea foarte mare, au apărut şi problemele cu procedurile greoaie de achiziţii, licitaţii contestate, ne lovim de lipsa de seriozitate a unor furnizori. Spre exemplu, am avut un furnizor care după ce a câştigat licitaţia pentru mănuşi medicinale, ne-a anunţat că, pentru un an de zile, nu mai poate onora comenzile. Întreaga licitaţie a trebuit să fie reluată. Gândiţi-vă că numai la o singură solicitare, întreg echipajul poate consuma 15 mănuşi.  Noi sperăm să trecem peste această situaţie dificilă, însă cred că este necesară modificarea legislaţiei la nivel naţional, astfel încât achiziţiile să se facă mai rapid, iar cei care nu respectă obligaţiile să poată fi mai uşor traşi la raspundere”, este de părere medicul Dan Ungureanu, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Vaslui.

La nivelul SAJ Vaslui a fost înfiinţată o asociaţie, denumită ”Cursa vieţii”, pentru persoanele care pot şi doresc să sprijine ambulanţierii în momentele de criză. ”Ajutaţi-ne să vă salvăm”, este  strigătul cu care ambulanţierii vasluieni încearcă să se facă auziţi.  Aşa cum la începutul situaţiei de urgenţă apelul lor la solidaritate nu a rămas fără ecou, la fel speră să se întâmple şi în prezent, până când problema achiziţiilor va fi soluţionată. La aproape un an de la declanşarea pandemiei de COVID-19, personalul este epuizat, factorul de stres fiind incomparabil.

interventie Ambulanta FOTO SAJ Vaslui

Peste 80 de angajaţi SAJ Vaslui, 38% din total, s-au infectat cu noul coronavirus, situaţie care, inevitabil, s-a răsfrânt şi asupra activităţii. Deşi numărul solicitărilor a scăzut, timpii de răspuns la solicitări a crescut din cauza noilor protocoale. Orice ambulanţă care transportă un pacient COVID-19 trebuie dezinfectată procedura durând două ore. De curând, urmare a folosirii de noi tipuri de dezinfectanţi, procedura de dezinfectare a fost redusă o la oră.

„Oamenii trebuie să înteleagă că nu este vorba de rea intenţie. Avem 30 de ambulanţe pe tot judeţul, dar şi la ele se vede gradul de uzură. Chiar daca am primit în 2018-2019, avem ambulanţe cu 200.000 de km rulati într-un an şi jumatate. De aceea noi rugăm, de ficare dată, pacienţi să fie sincer atunci când fac o solicitare la 112, pentru că pot fi oamenii a căror viaţă este pusă în pericol, pentru că o altă maşină de deplasează la un caz ce nu reprezintă o urgenţă medicală”, a completat medicul Ungureanu.

Cu o activitate de 12 ani la Ambulanţa Vaslui, doctorul Ungureanu spune că nici el nici colegii săi nu se tem de cazurile grele, pentru că sunt obişnuiţi şi s-au pregătit pentru a face faţă situaţiilor de viaţă şi de morte. Stresul legat de echipament, de intervenţiile în condiţiile de siguranţă, dificultăţile cauzate de folosirea ochelari sau viziere, care se aburesc de nu mai văd nimic prin ele, îşi pun amprenta pe întreg corpul medical. Iar lipsa materialelor de protecţie este, acum un factor de stres în plus.

„Am un respect deosebit pentru colegii mei. A fost un an dificil, cum nu ne-am gândit vreodată că ar putea fi”, a conchis medicul Ungureanu.   

Persoanele care doresc să sprijine activitatea Serviciului de Ambulanţă Vaslui pot accesa datele de mai jos:

Asociaţia Cursa Vieţii Vaslui - CUI 23590246
IBAN RO96BTRL03801205D94876XX, Banca Transilvania Vaslui
Serviciul Judeţan de Ambulanţǎ Vaslui, Str.Tipografiei, Nr.1, Telefon 0235361498

Vă recomandăm să mai citiţi:

Noua tulpină de COVID - 19 ar fi ajuns în România. Pacientul suspect este internat la un spital din Capitală

Bilanţ COVID: Numărul infectărilor se menţine peste 3.000 în 24 de ore. Numărul deceselor a scăzut

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite