Spitalul Judeţean funcţinează în sistem de avarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui funcţionează  doar cu două treimi din personalul necesar. Ca să aibă schema de personal completă ar trebui angajaţi încă 49 de medici şi 187 de asistente.

Ultima angajare a avut loc în decembrie 2008, iar de atunci au mai plecat medici, locul lor fiind liber şi acum din cauza subfinanţării spitalului. „O parte dintre medici s-au pensionat, iar alţii au plecat în străinătate. În condiţiile în care suntem şi aşa puţini, situaţia personalului nu este una îmbucurătoare“, a precizat Carmen Rotaru, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Medicamente de acasă

Subnormarea  cadrelor medicale se răsfrânge şi asupra pacienţilor. Aceştia sunt înghesuiţi în secţiile unde sunt profesionişti care să le acorde tratament. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care pacienţii să doarmă câte doi-trei într-un pat. În plus, tot din cauza lipsei banilor, bolnavii sunt forţaţi să-şi cumpere singuri medicamentele necesare tratamentului şi să-şi aducă mâncare de acasă.

„Sunt bolnav de ciroză hepatică şi chiar luna trecută am fost nevoit să vin la spital cu medicamentele cumpărate de mine. Din cauza bolii, vin cam de trei ori pe an la spital. Aşteptăm ore bune la uşa doctorilor pentru a fi consultaţi, iar mâncarea pe care o primim în perioada spitalizării lasă de dorit“, a declarat Eugen Budeanu, pacient.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite