Sentinţă bizară în speţa unui piroman violent. Bărbatul l-a sunat pe poliţistul din sat de două ori înainte de a aprinde focul, dar a fost ignorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din judeţul Vaslui, trimis în judecată pentru distrugere prin incendiere şi ameninţare a fost găsit nevinovat pentru prima faptă, deşi el însuşi a fost cel care a sunat de două la poliţistul din sat, în toiul nopţii, pentru a anunţa că va da foc gospodăriei duşmanului său.

După aproape şase ani de anchetă şi procese, Judecătoria Bârlad, judeţul Vaslui, a soluţionat dosarul în care un bărbat din localitatea Micleşti (comuna Banca) a fost judecat pentru că ar fi incendiat gospodăria unui localnic, pe care în prealabil îl ameninţase în prezenţa mai multor martori, că o să-l omoare. 

Cazul, aparent simplu, raportat la probele din dosar, care îl incriminau pe inculpat, a fost soluţionat într-o manieră bizară de către instanţa de fond, care a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere. Instanţa a dispus condamnarea acestuia doar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, pedeapsa primită fiind o amendă penală în cuantum de 6.000 de lei (sumă transformată în 120 de zile de închisoare, în caz de neachitare). În motivarea soluţiei de achitare, magistraţi Judecătoriei Bârlad au apreciat că ”nu există probe din care să rezulte săvârşirea faptei de către inculpatul Balaur Ionel”.

Cele două apeluri telefonice date poliţistului din sat, chiar înainte de producerea incendiului de către inculpat, care îşi anunţa fapte, declaraţiile martorilor care au relatat că au fost treziţi în toiul nopţii de gălăgia pe care inculpatul o făcea pe drum, unde striga că-i va da foc vecinului, sau faptul că a picat testarea poligraf la întrebarea în care era întrebat dacă el a produs incendiu, au fost considerate de instanţă ca fiind argumente insuficiente pentru a dovedi că inculpatul este autorul distrugerii prin incendiere. 

De altfel, nemulţumiţi de sentinţa instanţei, procurorii Parchetulului Judecătoriei Bârlad au contestat hotărârea, calea de atac urmând a fi soluţionată de Curtea de Apel Iaşi.

Cronologia unui incendiu anunţat

Ionel Balaur (34 de ani) este cunoscut în comunitatea locală pentru comportamentul său violent, având la activ o condamnare pentru violenţă în familie şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

În mai 2014, tânărului i-a murit calul din gospodărie şi a bănuit că animalul i-ar fi fost otrăvit de un localnic, proprietarul unui magazin din sat. Într-o seară, înarmat cu o secure, Ionel Balaur a intrat în cârciuma din sar şi l-a ameninţat pe proprietar că o să-l omoare şi-o să-i dea foc la casă. Ameninţările au fost proferate în prezenţa mai multor săteni, care se aflau în acel moment în local. În noaptea de 12/13 iunie 2013, un incendiu puternic a izbucnit la gospodăria proprietarului magazinului, focul ameninţând şi locuinţele din jur. 

Anterior izbucnirii incendiului  din noaptea de 12/13.06.2014 , la ora 01.38, Ionel Balaur a contactat telefonic poliţistul din comună, spunându-i că dacă în 10 minute nu se deplasează în satul Micleşti, îl va omorî pe numitul R. T. (persoana vătămată din dosar), după care îi va da foc la locuinţă. La ora 01.46, a sunat din nou poliţistul de comună, solicitându-i să vină de urgenţă, altfel, îl va ucide pe consăteanul său şi îi va da foc la casă.

Audiat de judecători, poliţistul a precizat că îi oferise numărul personal de telefon inculpatului, având în vedere situaţia conflictuală pe care o avea cu celălalt localnic. Agentul a invocat că în momentul în care a fost sunat pe telefonul personal, de către Ionel Balaur acesta era tulburat, plângea şi părea a fi sub influenţa alcoolului: ”Mi-a spus că îl omoară, ,,Îl fac,,, ,, veniţi, veniţi,, ,,îi dau foc,,, se refera la R. T. pentru că şi conflictul de după amiază era între cei doi. Am incercat să mediez conflictele dintre cei doi şi de aceea le-am dat număprul meu personal de telefon la amândoi, pentru a nu mai apela la 112. Atunci, la telefon am încercat să-l liniştesc, spunându-i că voi veni dimineaţă având în vedere ora târzie”.

La nici două zeci de minute de la primirea celor două apeluri telefonice, poliţistul avea să fie informat prin dispecerat că la locuinţa indicată anterior de Ionel Balaur a izbucnit un incendiu. 

Declaraţiile martorilor

Mai mulţi martori audiaţi, atât în timpul anchetei, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, au declarat că înainte de izbucnirea incendiului l-au auzit pe Ionel Balaur ţipând pe drum. 

Unul dintre martori a declarat că în noaptea incendiului, la ora 1.30, soţia sa l-a trezit întrucât se auzeu ţipete din drum şi l-a recunosut pe Ionel Balaur, care ţipa în gura mare, în dreptul locuinţei sale „ Te omor. Îţi dau foc. Mi-ai omorât calul.” După ce a ascultat putin dicuţia  a mers în locuinţă şi şi-a continuat somnul. Ulterior, la ora 2.30 s-a trezit la zgomotele produse la incendiu.

O altă martoră a declarat că în noaptea incendiului, l-a auzit pe Ionel Balaur strigând la vecinul său că îş omoară şi îi va da foc, deoarece i-ar fi omorât calul. „Gălăgia s-a auzit timp de aproximativ o oră începând cu ora 00,30 până în jurul orei 1,00. După aceste ţipe nu s-a mai auzit nimic iar Balaur Ionel a ieşit pe poartă, iar la aproximativ 10 minute de la saivanul lui R.T. a văzut ca izbucnit un foc”, a declarat femeia.

Un alt martor a declarat că în noaptea respectivă, în jurul orei 01,30, a auzit gălăgie în curtea vecinii sale (mama lui Balaur Ionel). L-a recunoscut după voce pe fiul bătrânei în timp ce spunea „ Mă duc să-l omor”, „ Până nu-l omor nu ma las”, „ Mi-a omorât calul”.

 ”A auzit-o pe mamă spunându-i lui Balaur Ionel să stea liniştit şi nu să se ducă la om acasă că s-a săturat să vină poliţia la ea acasă”, a declarat martorul anchetatorilor.   

În timpul anchetei, inculpatul a fost testat poligraf iar la intrebarea dacă el este autorul incediului a manifestat comportament simulat.

Apărarea inculpatului: a sunat poliţistul ”în spirit de glumă”

În ciuda mărturiilor martorilor, instanţa din Bârlad a apreciat că probele administrate nu sunt suficiente pentru a se stabili cu certitudine că el este cel care a provocat incendiul, inculpatul negând acuzaţiile.

Mama inculpatului, a negat că ar fi avut o discuţie contradictorie cu fiul ei în noaptea incendiului, invocând că băratul, care nu locuia cu ea, ar fi plecat de la casa părintească seara, la ora 18.00. În plus, femeia a invocat că după stingerea incendiului, la ora 4 dimineaţa, ar fi mers la fiul ei, pentru a lua nişte medicamente, şi l-ar fi găsit în pat, dormind. 

Audiat în timpul judecăţii inculpatul bărbatul a invocat că l-ar fi sunat pe poliţist în toiul nopţii, din amuzament: ” Am făcut o glumă la telefon cu domnul poliţai pentru că acesta nu mă băga niciodată în seamă, eram şi băut, eram obosit pentru că in acea zi fusesem să îmi cumpăr un cal. L-am sunat pe poliţist să îi spun că mi-am cumpărat un cal şi aş vrea să nu se întâmple acelaşi lucru cu acesta aşa cum s-a întâmplat cu un alt cal care mi-a fost omorât de partea civilă. Este vina mea pentru că era ora prea târzie. Tot ce am spus a fost in spirit de glumă, am spus şi că mă omor şi eu, îi dau foc şi părţii civile dar totul este din cauza alcoolului. În acea noapte l-am sunat pe agentul de poliţie probabil de două ori. Probabil prima dată când l-am sunat eram cu căruţa iar a doua oară probabil eram acasă. Nu ştiu dacă eram acasă la mine la 2 km distanţă de partea civilă sau la casa din vecinătatea părţii civile. In această casă din vecinătate locuia bunica, fratele meu, cred că aceştia erau acasă. Nu imi pot explica de ce pe inregistrarea convorbirii cu agentul de poliţie apare şi vocea mamei mele care incerca să mă liniştească, probabil am sunat-o şi pe ea. (...)”. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite