Scuza unei inginere din Huşi care şi-a deshumat fratele din cimitir fără ştirea familiei, mutându-i osemintele: "Eu sunt ortodoxă, ei oricum sunt catolici"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia medicului veterinar a găsit mormântul gol, fără cruce
Familia medicului veterinar a găsit mormântul gol, fără cruce

Magistraţii Judecătoriei Huşi au admis plângerea familiei medicului veterinar din Huşi, ale cărui oseminte au fost mutate dintr-un cimitir într-altul de sora sa, fără nicio autorizaţie şi fără a avea acordul soţiei şi fiului defunctului.

Judecătorii au casat soluţia procurorilor care au hotărât iniţial renunţarea la urmărirea penală şi au dispus începerea judecăţii Tanicăi Creţu, o cunoscută ingineră din Huşi, pentru profanarea de morminte. Aceasta a susţinut că a mutat osemintele pentru că soţia şi fiul defunctului ar fi catolici şi nu ortodocşi, aşa cum este ea.

Judecătorii huşeni au răsturnat soluţia procurorilor, arătând în motivarea hotărârii că este inacceptabil ca o astfel de faptă să rămână nepedepsită. Când au renuţat la urmărirea penală, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi au invocat lipsa interesului public pentru o astfel de faptă, subliniind totodată circumstanţele personale ale femeii, fapt ce a revoltat familia defunctului Gheorghe Gaiţă.

“Reţinerea faptului că prin acţiunea sa inculpata nu a urmărit lipsa de respect sau batjocura mormântului sau a cadavrului nu are nicio relevanţă, ci faptul că aceasta a nesocotit legea cu bună ştiinţă. Mai mult, modul în care a acţionat, cu premeditare, prin scoaterea cadavrului din sicriu, ruperea oaselor defunctului şi introducerea acestora într-un sac de nailon şi transportarea acestora fără niciun aviz în acest sens, relevă caracterul grav al infracţiunii săvârşite. Prin menţinerea acestei soluţii s-ar crea un precedent pentru societate şi orice persoană ar putea proceda la fel în viitor.”, a menţionat avocatul familiei Gaiţă. 

Monument funerar de lux

La rândul său, avocatul Tanicăi Creţu a subliniat că aceasta ar fi urmărit să îşi adune toate rudele într-un singur cimitir, pe fratele Gheorghe cu atât mai mult cu cât soţia şi fiul ar fi catolici şi nu ortodoxă aşa cum a fost familia sa.

“Creţu Tanica este o persoană care impune respect, este de notorietate în oraş, a fost diriginte de şantier, a construit multe blocuri, inclusiv spitalul din Huşi, este o persoană de calitate şi care şi-a respectat fraţii, i-a îngrijit, fiind o persoană credincioasă. A investit aproximativ 10.000 lei în monumentul de la cimitirul Sfântu Toma, unde se află îngropaţi ăi părinţii împreună cu trei fraţi ai săi. Intimata nu a înţeles atitudinea petentului care l-a neglijat pe tatăl său cât a fost în viaţă şi după înmormântarea acestuia, mormântul era în paragină, oricum soţia defunctului, cumnata sa, şi petentul – fiul, frecventează biserica catolică”, a susţinut în faţa instanţei avocata Tanicăi Creţu.

Motivarea judecătorilor: “Este inacceptabil!“

După analizarea tuturor probelor, magistraţii Judecătoriei Huşi au decis casarea soluţiei procurorilor şi au dispus începerea cercetării judecătoreşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte.

“Procurorul a conferit valenţe exclusive circumstanţelor personale ale ce o caracterizează pe inculpată, care nu este cunoscută cu antecedente penale, este inginer constructor precum şi circumstanţelor reale în care a fost comisă infracţiunea, ignorându-se însă urmarea imediată produsă prin săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, constând în lezarea respectului datorat persoanei decedate şi profunda pierde cauzată soţiei şi fiului defunctului, aspecte care pleadează n sensul aprecierii faptei comise de inculpată ca întrunind condiţiile impuse de existenţa interesului public în urmărirea şi judecarea unei asemenea fapte.”, se arată în hotărârea pronunţată de Judecătoria Huşi.

Magistraţii au arătat că aprecierea procurorului cu privire la inexistenţa interesului public este neîntemeiată faţă de materialul probator administrat în cauză şi din care rezultă cu certitudine săvârşirea cu vinovăţie a infracţiunii de profanare de morminte, cauzând prin aceasta o gravă atingere a memoriei celui dispărut dar şi sentimentului de veneraţie al familiei defunctului.

“Există interes public în judecarea unei asemenea fapte, având în vedere nu în ultimul rând situaţia inacceptabilă în care se află în prezent soţia supravieţuitoare şi fiul defunctului de a se reculege la un mormânt ce nu le aparţine şi, foarte posibil, care să nu poarte încărcătura emoţională şi afectivă iniţială.”, au subliniat judecătorii huşeni.

Cum a dispărut mortul din cimitir

Profitând de faptul că este cunoscută drept o femeie credincioasă, pe 13 august 2013, Tanica Creţu i-a spus preotului din cimitirul Dobrina că are aprobările necesare pentru deshumare, iar acesta a crezut-o pe cuvânt, cu atât mai mult cu cât femeia era însoţită de un gropar pe care preotul îl ştia ca fiind angajat al primăriei. 
Familia medicului a aflat cu stupoare că acesta a fost scos din hainele sale, din sicriul care era aproape intact, a rupt osemintele, le-a pus într-un sac de nailon şi le-a transportat într-un portbagaj prin oraş, depozitându-le în cripta construită de Tanica Creţu.

"Îmi doresc sa se facă dreptate până la capăt"

"Nu pot descrie în cuvinte situaţia în care ma aflu şi mi este imposibil să înţeleg cum de sora tatălui meu a fost capabilă de un asemenea gest dar şi mai greu de înteles îmi este atitudinea dânsei! Însă prin modul în care a gândit, a acţionat şi se comportă denotă un puternic caracter infracţional prin care demonstrează o totală lipsa de respect. Hotărârea judecătorului de fond anulează cele două ordonanţe date de Parchetul de pe lângă Judecatiria Husi iar prin aceasta se face un act de justiţie adevarat arătând ca în faţa legii toţi suntem egali indiferent de statutul social pe care l-am avut sau îl avem cât şi de opulenţa prin care încercăm să ne impunem în faţa celorlalţi. Îmi doresc sa se facă dreptate până la capăt iar tatăl meu să-şi poată odihni somnul de veci acolo unde a fost înmormântat, la al cărui căpătâi mergeam adesea să mă reculeg. Părinţii nu mor niciodată ei trăiesc prin noi!", a declarat Adrian Gaiţă, fiul medicul veterinar.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite