Scump şi nefolositor: parc de fiţe construit în pustiu, în judeţul Vaslui. Toboganul pe care nu se dă nimeni a costat cât o garsonieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipamentele din locul de joacă pentru copii au fost achiziţionate la preţuri exorbitante
Echipamentele din locul de joacă pentru copii au fost achiziţionate la preţuri exorbitante

Autorităţile din Huşi au investit într-un parc de agremement aflat la câţiva kilometri de oraş. Copiii şi părinţii nu pot ajunge acolo decât cu maşinile, pe un drum care devine impracticabil când plouă.

În urmă cu patru ani, în municipiul Huşi (judeţul Vaslui) a fost inaugurat unul dintre cele mai scumpe parcuri de agrement din zona Moldovei, unde numai un singur tobogan a costat cât o garsonieră în aceeaşi localitate, 14.000 de euro. Autorităţile locale anunţau că parcul, ale cărui costuri totale s-au ridicat la 600.000 de euro, conferă oraşului poziţia de pol de dezvoltare urbană la graniţa de est a Uniunii Europene.  

Primarul municipiului, Ioan Ciupilan, anunţa la inaugurare că aici îşi vor petrece timpul liber peste 6.000 de oameni din Huşi şi din comunele arondate. Iar aprecierile edilului aveau la bază condiţiile moderne din noul parc: spaţiu de joacă pentru copii, tobogane, leagăne, căsuţe de escaladare, mese de şah şi de tenis. Achiziţionarea acestora s-a făcut la costuri exorbitante, însă autorităţile au invocat că acestea au fost aduse din Franţa, tocmai pentru că au o calitate deosebită şi, chiar dacă au costat o avere, vor ţine mai mult. Spre exemplu, pentru toboganul mare din parcul destinat copiilor s-a plătit 14.000 de euro, iar pentru altul, de dimensiuni mai mici, 12.000 de euro.

image

FOTO: Parcul Recea- Deşi a costat peste 23.000 lei, fântâna arteziană este ţinută închisă

Drumul este praf

Banii pentru parcul din zona Racea au venit în proporţie de 75% din fonduri europene, în timp ce Consiliul Local a investit 25% din valoarea proiectului. Marea problemă legată de acest parc este că este situat la aproape doi kilometri de oraş, în zonă nu poţi ajunge decât cu un autoturism, drumul este plin de gropi, iar când plouă, pe alocuri devine impracticabil. În timpul săptămânii, aleile din parc sunt aproape goale, doar în weekend zona fiind ceva mai animată.

Mesele de tenis şi cele de şah au început deja să se deterioreze, infochioşcurile funcţionează când şi când, iar fântâna arteziană este fără apă. „Nu-i dăm drumul pentru că se aruncă aici tot felul de mizerii“,informează responsabilul cu spaţiile verzi din cadrul Primăriei Huşi. Tot el asigură că infochioşcurile funcţioneacă. Numai că, la verificare, angajatul primăriei huşene (foto jos) a constatat că unul dintre aparate „este mort“.

image

De la parcul european, la „lumea a treia“

Investiţia autorităţilor huşene a stârnit nemulţumire în rândul huşenilor, care şi-ar fi dorit ca din aceşti bani să fie construite mai multe parcuri în oraş, la care copiii să aibă acces mai uşor, sau, mai degrabă, fondurile să fie folosite pentru asfaltarea şi racordarea la utilităţi a cartierelor noi ale oraşului, unde oamenii cară apă cu butoaiele sau trăiesc la lumina lumânării.

„Este foarte frumos pentru copii, dar e prea departe de oraş, nu poti ajunge aici. Ziua nu vine mai nimeni. Drumul începuseră să îl facă, dar au oprit lucrările, nu ştim motivele. În primul rând trebuia să facă drumul, să pună la dispoziţie un mijloc de transport să putem ajunge aici. Păcat de lucrurile astea, că nu se pot bucura toţi copiii din oraş de ele“, a declarat un bunic venit cu nepoţica în parc.

Pentru huşenii care locuiesc în cele mai noi cartiere ale oraşului, construcţia parcului de la Recea este o sfidare. Oamenii din cartierele Dric 1 şi Dric 2, aşteaptă de ani de zile ca în zona loc să ajungă civilizaţia: apă, curentul electric, canalizarea.

cartierul dric husi

„Doi ani de zile am mâncat la lumina lumânării. Cărăm apa de la doi-trei kilometri, cu căruţele, cu maşinile. Noi suntem în Uniunea Europeană?“, se întreabă un localnic din cartierul Dric. Huşenii care locuiesc în zona fără utilităţi a oraşului nu înţeleg de ce a fost nevoie de un parc unde nu se duce nimeni, când ei înoată în noroaie atunci când plouă. „Avem parc foarte scump, dar cine duce copiii la Recea, în parc, la joacă? Aici trebuia să se investească. Cand plouă, aici nu trece nimeni nici în deal şi nici în vale. Ducem copiii pe umeri la şcoală, mai rău ca pe vremuri“, mărturiseşte un alt huşean din cartierul Dric.

Suparaţi pe investiţiile în parcul Recea, huşenii au postat un filmuleţ pe Youtube în care acuză autorităţile că ”au sifonat fondurile UE”:


 

Investiţia în parcul din zona Recea a fost contestată şi de rivalii primarului, care în perioada derulării proiectului cocheta cu PDL, după ce demisionase din PSD. De altfel, primarul Ioan Ciupilan, invoca piedici politice în derularea proiectelor sale. Între timp. edilul a revenit la PSD, Iar contestatarilor, care îl acuzau că a supraevaluat construirea parcului a cărei executare s-a realizat prim firma pe care a deţinut-o până a ajunge primar, Ioan Ciupilan le-a închis gura spunând că totul a fost legal. Proiectul construirii parcului a făcut obiectul verificările autorităţilor de control, inclusiv al procurorilor, care însă nu au scos la iveală vreo neregulă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite