Scandal în lumea medicală vasluiană: adeverinţe false pentru viitorii şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mioara Daşcău atrage
atenţia că bolnavii care conduc sunt un pericol pentru toată lumea FOTO: Simona Voicu
Mioara Daşcău atrage atenţia că bolnavii care conduc sunt un pericol pentru toată lumea FOTO: Simona Voicu

Preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reclamând măsluirea fişelor medicale pentru viitorii şoferi.

Preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui, medicul Mioara Daşcău, spune că sunt foarte multe cazuri în care medicii nici nu-i văd pe cei cărora le eliberează documente medicale din care reiese că sunt apţi pentru a conduce vehicule, deşi persoanele respective suferă de afecţiuni grave, incompatibile cu şofatul.

În plângerea înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, pe lângă sesizarea stării de fapt, preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui a indicat şi numele unei clinici, unde mai mulţi pacienţi cu boli grave ar fi primit avizul pentru conducere: este vorba de Clinica New Central Med. Potrivit legii, fişa medicală trebuie completată şi parafată prima dată de către medicul de familie şi abia apoi de medicii specialişti. Şi asta pentru că medicul de familie este cel care cunoaşte istoricul medical al pacientului.

„Mersul în clinică pentru întocmirea dosarului în cazul persoanelor care urmează să dea examen pentru permisul auto a ajuns să fie o formalitate. Nu se respectă traseul corect al fişei candidatului. Primul care ştie istoricul medical al pacientului şi care ar trebui să pună viza pe fişa medicală este medicul de familie“, a spus preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui.

Epileptici care conduc

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Vaslui, cei mai mulţi dintre absolvenţii şcolilor de şoferi merg la o clinică privată, achită o taxă şi primesc fişa auto cu toate parafele necesare, fără a fi examinaţi de medicii specialişti. „M-am confruntat cu pacienţi cu afecţiuni grave care au obţinut parafele pe fişele medicale, deşi boala lor este un pericol pentru condus. Pacient cu sindrom Sprengel, cu vertebre sudate, care nici nu se poate mişca, dar avea avizele celorlalţi specialişti că este apt pentru conducere sau cu tumori cerebrale, cu metastaze, cu epilepsie“, a precizat medicul Daşcău.

„Suntem hărţuiţi“

Reprezentanţii clinicii New Central Med neagă acuzaţiile. „Această doamnă ne hărţuieşte de trei săptămâni. Ne-a sunat să ne întrebe cu ce drept i-am dat aviz unui bolnav de cancer. Noi nu putem să discriminăm pe nimeni. Medicul specialist hotărăşte dacă este apt pentru condus, nu preşedintele Colegiului Medicilor, care nu are nicio competenţă în acest proces. Medicii noştri sunt responsabili şi răspund pentru ceea ce fac. Ca medic de familie, ea trebuie să elibereze aceste adeverinţe gratis, nu contra cost, aşa cum procedează cu pacienţii“, a declarat Elena Nitescu Duţă, reprezentant New Central Med. În 2010, un şofer bolnav de epilepsie a provocat un accident în lanţ la Vaslui, şapte maşini fiind avariate şi şase persoane rănite uşor.

clinica vaslui

Citeşte şi: 

Doctoriţa Diana Cimpoeşu, şefa SMURD Iaşi, a ajuns în vizorul procurorilor DNA după ce un coleg a "servit" o infractoare cu adeverinţe false

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite