Sănătatea vasluiană, la dezbatere la Iaşi cu ministrul Eugen Nicolăescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Nicolăescu a organizat întâlnirea la Iaşi FOTO:adevarul
Ministrul Nicolăescu a organizat întâlnirea la Iaşi FOTO:adevarul

Toţi sefii instituţiilor vasluiene din domeniul sănătăţii, alături de reprezentanţi ai sindicatelor, medicilor de familie, farmacişti şi pacienţi, sunt chemaţi mâine, la Iaşi, pentru a participa la o dezbatere privind reforma sistemului sanitar.

Pe agenda întâlnirii, organizate chiar de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se vor afla următoarele subiecte: direcţiile de reformă privind restructurarea şi organizarea sistemului sanitar, proiectul-pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea malpraxis-ului, proiectul de modificare a statutului spitalelor şi elementele definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază. 

„Variantele finale obţinute în urma acestor consultări ample din toată ţara se vor discuta cu toate grupurile parlamentare, atât de la putere, cât şi din opoziţie, pentru a deschide părerile către mai multe păreri, iar Parlamentul să fie consultat înainte de a i se transmite proiectele spre dezbatere şi adoptare“, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Sănătăţii. 

În cadrul dezbaterilor de la Iaşi vor fi prezenţi reprezentanţi ai colegiilor medicilor, asociaţiilor şi patronatelor medicilor de familie, asociaţii de pacienţi, colegii ale farmaciştilor, conducerile Direcţiilor de dănătate Publică şi Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate din toate judeţele regiunii Nord-Est. 

Citeşte şi:

Medicii din Vaslui se pregătesc de proteste. Peste 20 de halate albe din judeţ vor picheta Ministerul Sănătăţii

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite