Salba de perle culese de profesori la Bac 2019. „Laponei îi plăcea viaţa, voia alt bărbat, nu un prostănac ca Crypto“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
examen

Proba de Limba şi Literatura Română a Bacalaureatului a pus şi în 2019 la încercare imaginaţia elevilor. Aşa-numitele perle au fost nelipsite din lucrări. Ele nu ar trebui să ne amuze, atrag atenţia experţii în educaţie, în timp ce profesorii afirmă că interesul elevilor pentru studiu este tot mai scăzut.

Experţii în educaţie spun că mulţi dintre elevii români nu înţeleg ce citesc, s-au obişnuit să memoreze eseuri, astfel că în sala de examen unii dintre ei clachează, formulând enunţuri fără sens şi coerenţă.

”Constatăm că profilul intelectual al societăţii s-a schimbat. Elevii din ziua de azi nu mai citesc. Ei şi-au pierdut sensibilitatea şi nu mai ştiu să interpreteze mesajele profunde sau meditative ale literaturii. Trăim într-o criză acută a interesului pentru lectură şi într-o perioadă în care copiii sunt influenţaţi de subcultura promovată de emisiunile TV“, atrage atenţia un profesor de Limba Română.

Vă prezentăm câteva dintre ”perlele” culese de profesorii care au corectat lucrările elevilor:

„Secvenţa dată arată că ăla era cam fricos şi nu vrea să se facă de cacao în faţa lumii, asta vrea să arate că e bine să spui ce crezi”.

Vestimentaţia era şmecheră şi aparte arăta că are bani. Banii l-au ajutat să aibe ţoale trăsnet."

„Este să ţii un discurs dacă ai de câştigat ceva, altfel nu se merită să vorbeşti ca fraierul pentru nişte oameni care nu te ascultă."

„Textul cere să vorbesc despre discurs şi eu nu ştiu, dar citez nişte fraze de unde reiese cuvâtul discurs."

„Orator înseamnă să fii bun la oral, de ambele părţi.”

„Căci eu ucid şi ochi şi flori şi amorul meu de plumb", Bacovia accentuează că se simţea ucis de societate şi că vroia şi el să se ucidă. Artistul este predispus la suicid."

„Blaga face parte din seria prozatorilor care a reuşit să impresioneze cu estetica urâtului şi că se săturase de urât şi vrea ceva mai frumos în viaţa lui.”

„E bine să se ştie că ăştia au greşit exerciţiul, nu există perspectivă narativă, textul aparţine genului dramatic, iar doamna la clasă a zis că o să avem indicaţiile scenice. În fiecare an se greşeşte?"

„Laponei îi plăcea viaţa, voia alt bărbat în viaţa ei, nu un prostănac ca Crypto."

„Soarele înseamnă înălţime în lumea cochetă, fiinţa gingaşă voia să cocheteze ca Ela, ca Otilia, ca Vitoria Lipan."

„Eu voi ţine discursuri enorme la facultate, deoarece aşa am auzit că e bine, dacă le ţii iei note mari."

„Eliade a transmis prin Plumb multă tristeţe, dar Bacovia accentuează singurătatea că e sigură, orice om care suferă e singur aşa ca Eliade."

„Riga era ramolit şi prost nu prea ştia cum să o cucerească pe prinţesa Soarelui."

„Testament este impresionantă prin faptul că se inspiră din alegerile electorale din 1881, iar Caragiale prezintă prostia românească din politică care este şi acum."

„Iubirea lui Bacovia pentru cavou este sus, cavoul este iubita lui moartă de câţiva ani, care suferă enorm şi stă lângă cimitir şi aşteaptă probabil să învieze."

„Dacă ai bani ai haine şmechere cum avea conferenţiarul.”

”Cât credeţi că mai putea îndura Riga să nu o vadă pe ciupearca Lapona, e normal să o iei razna, era tânăr, voia giulgiuleală, fără asta nu poţi spune că e iubire."

„Cripto era virgin şi nu ştia să se comporte cu Lapona, îi dă nişte mure poate- poate şi apoi îi dă vin să profite unii de alţii."

„Vă pupă fratele vostru americanu, ne vedem şi la anu."

,,Să vii să te iubesc în cimitirul nostru/Pe o lacustră de mult uitată", Minulescu a arătat tristeţea apăsătoare din viaţa poetului Bacovia în critica făcută special pentru el."

„Tristeţea şi iubirea sunt la înălţime pentru Călinescu care a scris Riga Cripto şi a transmis-o apoi şi în romanul de mare, mare întindere Enigma lui Otilia."

„Când nu ştii să răspunzi iubirii totul se sfărâmă în tristeţe şi vrei să te omori. Precum Bacovia mulţi oameni se omoară şi vor să se arunce de pe bloc, alţii că nu au ce mânca sau alţii că au bani şi sunt bolnavi şi nu fac faţă durerii. Astfel, poetul a încercat precum Slavici să aibă ceva moralizator şi să spună că moartea nu e ultima cale de evadare, dar numai aşa putea arăta prin lumea asta mortuară."

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite