Riscă 7 ani de puşcărie pentru o butelie. Hoţ prins după ce a furat din casa unui vecin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul riscă puşcăria pentru următorii 7 ani
Hoţul riscă puşcăria pentru următorii 7 ani

În urma unei sesizări cu privire la furtul dintr-o locuinţă în noaptea de 1/14 iulie, poliţiştii Postului de Poliţie Zorleni au efectuat cercetări pentru identificarea hoţului

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe Ionel M., în vârstă de 22 ani, domiciliat în satul Popeni, comuna Zorleni. În noaptea respectivă, tânărul a intrat în curtea unei locuinţe, sărind gardul. Apoi a pătruns fără drept într-o anexă a locuinţei şi a sustras o butelie pe care a demontat-o de la aragaz. În aceeaşi noapte, a vândut butelia unui cetăţean din localitatea Popeni, pentru suma de 50 lei.

Poliţiştii au recuperat prejudiciul creat prin comiterea infracţiunii de furt, restituind butelia persoanei vătămate.

“Poliţiştii efectuează cercetări faţă de M.Ionel sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Pentru această faptă, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Prevenirea furturilor din locuinţe reprezintă o prioritate a Poliţiei Române pentru anul acesta, urmărindu-se scăderea acestui tip de infracţiune. Una din campaniile derulate în această perioadă de poliţişti este intitulată „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”  şi  are drept scop prevenirea furturilor din locuinţe.

“În primele 6 luni ale acestui an, la nivelul judeţului Vaslui, au fost sesizate 1989 infracţiuni de furt, în scădere cu 387 fapte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,  scăderea reprezentând 16,29%. Din numărul total de fapte sesizate în acest an, 289 reprezintă furturi din locuinţe, în scădere cu 10,52% faţă de primele 6 luni ale anului 2013”, a precizat Miuhaela Ştraub.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite