Rectorul Academiei de Poliţie, amendat de Tribunalul Vaslui în procesul intentat de o studentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au amendat pe rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, care timp de mai multe luni a refuzat să dea curs solicitării instanţei, într-un dosar ce se judecă exmatricularea unei studente.

O studentă a Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” a dat în judecată instituţia, solicitând instanţei anularea deciziei prin care s-a dispus exmatricularea sa. Tânăra, originară din Vaslui, a înaintat două acţiuni pe rolul Tribunalului Vaslui: una prin care solicita suspendarea articolelor din regulament, în baza cărora s-a dispus exmatricularea, şi o a doua privind anularea hotărârii. Primul demers a fost deja câştigat de studentă, instanţa dispunând suspendarea efectelor deciziei şi reînmatricularea studentei în anul al treilea.

Cel de-al doilea proces înregistrat pe rolul instanţei pe 9 martie, anul curent, nu a fost încă soluţionat judecătorii întâmpinând dificultăţi în soluţionarea cauzei chiar din partea Academiei de Poliţie în furnizarea documentaţiei care vizau studenta din Vaslui. 

În luna iulie, judecătorii au amânat judecarea dosarului până la sfârşitul lunii septembrie, solicitând Academiei de Poliţie în mod expres să comunice Tribunalului documentaţia care a stat la baza hotărârii de exmatriculare. 

Instituţia de învăţământ nu s-a conformat solicitării magistraţilor, care au decis să sancţioneze gestul ce a dus la tergiversarea judecării cauzei: „Faţă de lipsa relaţiilor solicitate pârâtei, dispune amendarea rectorului, potrivit art. 13 (4) din Legea nr. 554/2004”. 

Potrivit prevederilor invocate, ”dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată”.

Pe 28 octombrie, rectorul Academiei de Poliţie, Cătălin Andruş, în nume propriu, dar şi al instituţiei, a înaintat Tribunalului Vaslui o solicitare privind reexaminarea amenzii judiciare. Solicitarea nu a primit încă termen de judecată. Procesul de fond, în acest caz, va continua pe 9 noiembrie. 

Precedentul juridic ce a stabilit că regulamentul Academiei este nelegal

Războiul exmatriculărilor din Academia de Poliţie a pornit de la Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, prin care aceştia sunt obligaţi să obţină anual numărul maxim de credite: 60. Prevederile Regulamentului Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” sunt considerate abuzive, deoarece contravin Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, precum şi Sistemului European de Credite de Studiu Transferabile. Acest lucru a fost tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de Curtea de Apel Oradea, care pe 13 septembrie 2019 a dat câştig de cauză unui student din Bihor exmatriculat, din aceleaşi motive imputate şi studentei din Vaslui. 

În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „ Stabilirea numărului de credite minim pentru promovare care să fie egal cu numărul maxim de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu nu înseamnă respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. l din Legea 288/2004 nefiind nici în spiritul acestor dispoziţii şi nici al celor privind Sistemul European de Credite de Studiu Transferabile. Din punct de vedere logic şi fizic, numărul maxim şi minim de credite nu poate să coincidă. Autoritatea publică poate emite regulamente proprii însă acestea pot fi emise numai în condiţiile şi în spiritul legii. Este evident că dispoziţiile regulamentare emise de către Academia de Poliţie în ceea ce priveşte impunerea unui număr minim de 60 de credite de studiu transferabile pentru promovarea unui an de studiu nu corespund nici literei şi nici scopului dispoziţiilor Legii 288/2004, Legii 1/2001, Ordinului M.E.C nr.(...)/2005 şi Sistemului European de Credite de Studiu Transferabile”.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Decizie în premieră pentru mediul universitar: Academia de Poliţie nu mai are dreptul să acorde titluri de doctor

Război între găştile de la Academia de Poliţie. Un rector demis se răzbună pe secretarul de stat Bogdan Despescu

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite