Record de denunţuri împotriva doctoriţelor arestate la Vaslui. Un singur medic acuzat de 18 infracţiuni de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi, medicii Doina Andrei şi Simona Botez au fost prezentate în faţa judecătorilor
Astăzi, medicii Doina Andrei şi Simona Botez au fost prezentate în faţa judecătorilor

Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis, astăzi, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă în cazul doctoriţelor Simona Botez şi Doina Andrei, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Procurorii au anunţat că, au extins urmărirea penală, împotriva celor doi medici ginecologi înregistrându-se un număr impresionant de denunţuri.

 Chiar dacă au apelat la serviciile unor avocaţi titraţi, doctoriţele Simona Botez şi Doina Andrei nu au scăpat de arest. Cum primul mandat va expira peste două zile, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a solicitat judecătorilor prelungirea arestării cu 30 de zile. Procurorii au invocat din nou că lăsarea în libertate ar putea periclita bunul mers al anchetei, în condiţiile în care în timpul cercetărilor au ieşit la iveală noi fapte ilegale, fapt ce a dus la extinderea urmăririi penale şi creşterea numărului de acte materiale reţinute în sarcina acestora.

Iniţial, Doina Andrei a fost acuzată de săvârşirea a opt infracţiuni de luare de mită, Simona Botez, de şase infracţiuni de luare de mită, iar un al treilea ginecolog, Adrian Tănăsescu, cercetat în libertate, de cinci infracţiuni similare. De asemenea, în sarcina acestora s-a reţinut efectuarea de avorturi ilegale, precum şi câte o infracţiune de fals intelectual.
În urma cercetărilor desfăşurate în ultimele trei săptămâni, procurorii au descoperit noi infracţiuni săvârşite de cele două, numărul pacientelor care au formulat denunţuri ajungând, numai în cazul doctoriţei Doina Andrei, la 18. În plus, anchetatorii au descoperit ambele au efectuat avorturi ilegale inclusiv la minore.

Avocaţii Simonei Botez şi Doina Andrei au cerut judecătorilor înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, solicitare respinsă. Extrem de afectate, cele două doctoriţe au cerut clemenţă în faţa instanţei, cerând, în ultimul cuvânt, lăsarea în libertate. Cel mai probabil, cele două  vor contesta noul mandat de arestare, Curtea de Apel urmând să decidă definitiv dacă rămân sau nu după gratii.

Reamintim că magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis, pe 19 februarie, arestarea preventivă a medicilor ginecologi Doina Andrei şi Simona Botez, după ce Tribunalul Vaslui dispusese cercetarea lor în stare de libertate. Ancheta a pornit ca urmare a unui denunţ făcut de o pacientă prin intermediul liniei directe puse la dispozitie de Direcţia Generală Anticorupţie. În urma unui flagrant organizat pe 9 februarie, Simona Botez a fost prinsă la scurt timp după ce a primit 1.500 de lei de la un investigator sub acoperire. 

Ancheta procurorilor a scos la iveală modul în care erau jignite pacientele care nu aveau bani. Doctoriţele Simona Botez şi Doina Andrei aveau un limbaj umilitor la adresa pacientelor, catalogându-le drept „proaste“, „scoafe“ sau „vaci“, iar bebeluşii erau făcuţi „draci“.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Doi ginecologi de la Spitalul Judeţean Vaslui, reţinuţi pentru luare de mită: doctoriţele Botez şi Andrei, în arest. Tănăsescu, sub control judiciar

FOTO Doctoriţele din Vaslui acuzate de avorturi ilegale şi internări fictive sunt cercetate în libertate. Judecătorii le-au interzis să mai profeseze ca medic

Bursa şpăgilor la ginecologie. Cât plăteau pacientele din Vaslui pentru a naşte sau pentru a fi tratate. Cum erau jignite gravidele fără bani
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite