Recidivist din Vaslui, condamnat la închisoare după ce tăiat un poliţist cu un ciob de sticlă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Stanciuc, un bărbat din localitatea vasluiană Văleni, a fost condamnat din nou, după ce a făcut 10 luni de închisoare cu executare pentru agresarea unui poliţist.

Vasluianul a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce a lovit cu un ciob de sticlă un alt ofiţer de poliţie, el fiind acuzat de tentativă de omor calificat.

Potrivit agenţiei Mediafax, incidentul a avut loc la începutul lunii martie 2011 şi, cu toate că procurorii au mers în instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru fapta comisă, Marian Stanciuc a fost cercetat în stare de libertate.

Potrivit rechizitoriului depus la dosarul de instanţă de către procurori, Marian Stanciuc l-a atacat pe poliţist într-un bar din localitatea Văleni, după ce ofiţerul i-a spus agresorului, în urma izbucnirii unui scandal, să părăsească localul respectiv. Deranjat de sfatul poliţistului, recidivistul s-a enervat şi, după ce a spart o sticlă, a luat un ciob cu care a încercat să-l lovească pe ofiţer în abdomen.

Poliţistul a reuşit să se ferească, însă, la următoarea lovitură, acesta a fost tăiat la tâmplă. Conflictul a fost aplanat, în cele din urmă, de către un angajat al barului, care a reuşit să-i ia agresorului ciobul de sticlă din mână.

Ulterior, poliţistul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a fost internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.

După un an de la incidentul din bar, Marian Stanciuc a fost condamnat, într-o primă fază, de Tribunalul Vaslui la 11 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat.

Bărbatul a făcut recurs la Curtea de Apel Iaşi, unde sentinţa i-a fost redusă la opt ani. Stanciuc nu a fost mulţumit nici cu această condamnare şi, în urma apelului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa instanţei ieşene a rămas definitivă şi irevocabilă, apelul vasluianului fiind respins.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite