Reacţia Episcopiei Huşilor după ce fostul conducător a fost încătuşat pentru viol: „Regretăm sminteala creată de acest caz“

Reacţia Episcopiei Huşilor după ce fostul conducător a fost încătuşat pentru viol: „Regretăm sminteala creată de acest caz“

Corneliu Bârlădeanu condus în arest FOTO Captură BZI.ro

Episcopia Huşilor a reacţionat, prin intermediul unui comunicat de presă, în urma punerii sub acuzare şi reţinerii fostului ierarh, Corneliu Bârlădeanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Episcopia Huşilor se delimitează de scandalul care îi are în centruL atenţiei pe doi dintre foştii săi slujitori, episcopul-retras Corneliu Bârlădeanu şi arhimandritul Sebastian Jitaru. 

Amândoi sunt inculpaţi într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru viol şi agresiune sexuală, ambele infracţiuni în formă continuată.

În comunicatul de presă, remis vineri, 22 mai, reprezentanţii Episcopiei Huşilor precizează că fostul episcop nu a mai avut nici o legătură canonică cu instituţia din vara anului 2017, când s-a retras din funcţie. 

Sebastian Jitaru, cu atât mai mult, acesta aflându-se în penitenciar unde îşi ispăşeşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru şantajarea lui Bârlădeanu cu filmuleţe compromiţătoare. 

”Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei privind formularea unui punct de vedere referitor la reţinerea pentru 24 de ore a fostului episcop Corneliu Onilă, Episcopia Huşilor menţionează că a luat act de această reţinere şi de natura juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia, fapte de o mare gravitate, care au menirea de a tulbura pe oricine, sub toate aspectele.

Cazul, fiind de natură penală, ţine de competenţa organelor abilitate ale Statului, iar Episcopia Huşilor, neputându-se substitui acestora, aşteaptă finalizarea procesului.După ce va fi emisă o hotărâre de necontestat în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun.

Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu fostul episcop Corneliu Onilă. Regretăm sminteala creată de acest caz, precum şi implicaţiile morale care nu fac cinste nimănui, cu atât mai puţin cu cât acestea sunt asociate imaginii unui slujitor al Bisericii, care trebuie să fie, prin excelenţă, un exemplu de moralitate. Nicio instituţie, însă, nu poate fi confundată cu o persoană. Mecanismele de combatere a faptelor penale trebuie să funcţioneze, indiferent de persoana în cauză.

Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu lase ca acest caz, profund nefericit, să îi tulbure mai mult decât a făcut-o până în prezent. În spiritul celor menţionate, până la o decizie finală, ne rezervăm dreptul de a nu dezvolta mai mult acest subiect, în afara celor deja precizate”, se menţionează în comunicatul Episcopiei Huşilor.

Acuzaţiile procurorilor: patru infracţiuni de viol, agresiuni sexuale şi şantaj

Onilă Cornel (numele de mirean al lui Corneliu Bârlădeanu n.r.), fost Episcop de Husi, aflat in stare de retinere, măsură dispusă prin Ordonanţa din 21.05.2020 în prezenta cauză, cercetat pentru săvârşirea unei infractiuni de agresiune sexuala in forma continuata prev de art 219 al. 1, 2 lit a, c C.penal, cu aplicarea art 35 al. 1 C.penal in dauna unei persoane vatamate minore la momentul comiterii faptei si o infractiune de viol in forma continuata, prev de art 218 al. 1, 3 lit a, cu aplicarea art 35 al. 1 C.penal, ambele cu aplicarea art 38 al. 1 C.penal.

Jitaru Sebastian Cristi, fost calugăr Arhimandrit, aflat in stare de detinere, fiind in executare pedeapsă dispusă printr-o hotarâre de condamnare definitivă, anterioară, cercetat pentru savarsirea următoarelor fapte : trei infractiuni distincte de viol in forma continuata, prev de art 218 al. 1, 3 lit c C.penal, cu aplicarea art 35 al. 1 C.penal in dauna unor persoane vatamate minore la momentul comiterii faptelor, şantaj in forma continuata, prev de art 207 al. 1 C.penal, cu aplicarea art 35 al. 1 C.penal, si agresiune sexuala prev de art 219 al. 1, 2 lit  c C.penal in dauna unei persoane vatamate minore la momentul comiterii faptei, toate cu aplicarea art 38 al. 1 C.penal.

”Inculpatilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. A fost inaintat catre Curtea de Apel Iasi referatul cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive pentru 30 de zile, fată de cei doi inculpati. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Mai puteţi citi:

 

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Evoluţia fulminantă şi prăbuşirea ruşinoasă a celui mai tânăr episcop din BOR. Expertiza cu care Bârlădeanu ar fi vrut să se salveze

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: