UPDATE VIDEO Protest la închisoarea din Vaslui. Deţinutul urcat pe clădire a fost convins să coboare. „N-am nimic cu penitenciarul. Să vină Tudorel Toader!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de deţinuţi închişi în Penitenciarul Vaslui au participat la un protest spontan vineri, 3 noiembrie, nemulţumiţi de întârzierile cu care sunt aprobate eliberările condiţionate.

UPDATE După trei ore de stat în ploaie şi frig, deţinutul urcat pe acoperişul Penitenciarului Vaslui a fost convins să coboare. Negocierile au durat aproape o oră. Protestatarul principal, un tânăr de 24 de ani, execută o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. 

Până în prezent, a fost propus de două ori pentru eliberare condiţionată, însă solicitările au fost respinse de instanţă. Deţinutul urmează, săptămâna viitoare, să fie prezentat din nou în faţa judecătorilor cu propunerea de eliberare condiţionată. 

El se teme că va fi din nou amânat, având în vedere că în ultimele zile mai mulţi deţinuţi încarceraţi la Vaslui, propuşi pentru eliberare condiţionată în baza Legii Recursului compensatoriu, nu au fost puşi în libertate, judecătorii respingând cererile şi stabilind termene, în funcţie de fiecare caz în parte.

Pe tot parcursul protestului, deţinutul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de instanţele de judecată şi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

”Nu am nimic cu Penitenciarul! Să vină Tudorel Toader să ne explice de ce ne-au fost puse asemenea termene de amânare, să ajungem să executăm pedeapsa integral”, striga condamnatul de pe clădire. Pe tot parcursul protestului, deţinutul care a reuşit să urce pe acoperiş a fost susţinut de alţi condamnaţi din celule care strigau şi loveau în gratiile celulelor. 

Protest la Penitenciarul Vaslui

„Amânarea de la liberarea condiţionată este atributul exclusiv al instanţei, şi nu al penintenciarului. Comisia constituită la nivelul penitenciarului, condusă de judecătorul de supraveghere, face o propunere asupra căreia instanţa decide. Liberarea condiţioantă reprezintă un beneficiu acordat doar în situaţia în care există motive suficiente care să justifice aplicarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitancirarului Vaslui, Nicolae Toma.

Ştire iniţială:

Un deţinut s-a urcat pe una dintre clădirile complexului penitenciar din Vaslui, iar zeci de colegi de detenţie bat cu putere în gratii şi strigă "Să vină Tudorel Toader!".

Protestul spontan a fost declanşat în dimineaţa zilei de vineri, 3 noiembrie, iar surse din conducerea unităţii de detenţie spun că deţinuţii ar fi nemulţumiţi de întârzieri în eliberările condiţionate posibile ca urmare a legii cu privire la recursul compensatoriu.

image

"Ministrul Toader ne-a păcălit, că ne-a promis zile de libertate pentru condiţii. Când ajung la tribunal, se dau amânări foarte lungi la dosare. Ei nu se gândesc că avem şi noi familii, numai la ei se gândesc. Din Penitenciarul Vaslui s-a eliberat unul singur (n.r. - deţinut). Ei au zis că până la data de 4 (n.r. - noiembrie) o să se elibereze 3.300. Unde-i dreptatea asta, unde-s legile astea?!", strigă deţinutul urcat pe clădire.

Deţinutul spune că va sta pe clădire chiar şi o lună, până va veni ministrul Toader. La Vaslui plouă.

Deţinut urcat pe clădirea Penitenciarului Vaslui în semn de revoltă: „Ministrul Toader ne-a păcălit!“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite