Polul revoltei antişist din România. 30% dintre localnicii din Pungeşti au votat pentru demiterea primarului care „i-a vândut americanilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simbolul luptei antişist a rămas doar o amintire în apropierea terenului unde a fost amplasată sonda de explorare a gazelor de şist FOTO Simona Voicu
Simbolul luptei antişist a rămas doar o amintire în apropierea terenului unde a fost amplasată sonda de explorare a gazelor de şist FOTO Simona Voicu

Localnicii din Pungeşti (Vaslui), comuna în care s-au înregistrat cele mai ample proteste împotriva exploatării gazelor de şist, au decis duminică, 20 martie, dacă îşi demit primarul despre care spun că nu le-a reprezentat interesele faţă de compania Chevron.

UPDATE Potrivit rezultatelor centralizate de BEC Pungeşti, din totalul alegătorilor înscrişi pe liste, 34,3% au fost prezenţi la referendumul desfăşurat duminică, iar majoritatea au votat pentru demiterea primarului. Din cei 860 de alegători prezenţi la urne, 760 (30% din numărul total al alegătorilor cu drept de vot) au votat pentru demiterea primarului Mircia Vlasă.

Reprezentanţii BEC au înaintat procesele verbale cu rezultatele referendumului Prefecturii Vaslui.

Preşedintele BEC Pungeşti, judecătorul Neculai Burlibaşa a precizat duminică că referendumului va fi validat numai dacă prezenţa la vot va fi de 50%+1, magistratul invocând Legea administraţiei publice locale.

Ştire iniţială:

Decizia privind organizarea referendumului a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Braşov în decembrie anul trecut, când au pronunţat o sentinţă-eveniment, potrivit căreia primarii pot fi demişi prin referendum dacă nu reprezintă interesele comunităţii care l-a ales. 

Aproximativ 1.000 de cetăţeni din comuna Pungeşti au solicitat în 2014 prefectului judeţului Vaslui organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei, întrucât spun că acesta ar fi acţionat îimpotriva intereselor comunităţii, însă Instituţia Prefectului a refuzat organizarea referendumului, invocând că semnăturile nu ar fi reale. Ulterior, Asociaţiile Salvaţi Bucureştiul, Neuer Weg, România Fără Ei, ActiveWatch, Eco Civica şi câţiva cetăţeni din comună au acţionat în instanţă Prefectura Vaslui şi au avut câştig de cauză.

La aproape trei ani de la protestele fără precedent, supărarea localnicilor din Pungeşti s-a estompat, chiar dacă nu au uitat de luptele duse cu jandarmii pentru a-şi apăra pământul, oamenii din zonă cred că organizarea referendumului este o cheltuială inutilă pentru că, oricum, peste câteva luni, sunt alegerile locale şi atunci vor hotărî soarta noului primar. Costurile pentru organizarea referendumului s-au ridicat la 30.000 lei.

Potrivit, preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie, judecătorul Neculai Burlibaşa, până la ora 12.00, din cei aproape 2500 de locuitori ai comunei cu drept de vot, doar 13% s-a prezentat la urne. Magistratul a precizat că, potrivit Legii administraţiei locale (215/2001), pentru validarea referendumului prezenţa la vot trebuie sa fie de cel puţin 50% +1.

pungesti

Localnicii spun că primarul Mircia Vlasă, a căruia soartă se decide la referendum, şi-a mobilizat susţinătorii în toate satele, pentru a nu ieşi la vor, astfel încât referendumul să nu fie validat.

”Toată cheltuiala asta este fără rost. Decât să dea bani pe atâtea hârtii, mai bine făcea un drum în comună. Oricum urmează alegerile, ori cu două lună ori fără tot aia este. Nu ar fi ieşit tot scandalul ăsta dacă atunci venea cineva să discute cu noi, să ne spună ce şi cum se întâmplă. Fiecare a priceput după cum l-a dus capul. Nu am vrut gaze, nici nu ştim dacă le avem, dar acum avem pământurile pline de scaieţi că nu le lucrează nimeni”, mărturiseşte Mircea Carp.

Localnicii acuză primarul că îndeamnă oamenii să iasă la vot

Constantin Tăbăcaru, fost primar al comunei Pungeşti în perioada comunistă, şi fost învăţător al actualului primar, Mircia Vlasă, este unul dintre cei mai înverşunaţi contestatari ai primarului în funcţie, pe care îl acuză că ”a trădat comuna pentru americani”.

”Nu a făcut nimic pentru comuna asta, nu şi-a urmărit decât propriul interes. Vine dimineaţa zece minute la primărie şi apoi pleacă cu treburi la Vaslui. Nimeni nu ştie ce face toată ziua. Şi-a bătut joc de comuna asta, ne-a trădat şi a fost în stare să ne vândă americanilor”, susţineTăbăcaru. Bâtrânul îl acuză pe primar că şi-a trimis oamenii prin sat, pentru a-i îndemna pe localnici să nu iasă la urne. Deşi compania Chevron s-a retras din România, unii dintre localnicii din Pungeşti se tem că ”americanii” s-ar putea reîntoarce în zonă, să le otrăvească pământurile.

”Ne-au băgat motoarele în pământ să ne omoare, să ne otrăvească. N-avem nevoie de gazul lor, să stea la ei în America lor, dar n-avem de unde şti ce o să mai fie în viitor ”, afirmă Maria Iorga.

Primarul Mircea Vlasă s-a declarat indiferent de rezultatul referendumului, deoarece la alegerile din iunie va candida pentru un nou mandat.

Primarul: ”Unde-i lege, nu-i tocmeală”

”Trădarea” de la Pungeşti

Judecătorii braşoveni au decis oraganizarea referendumului privind demiterea primarului de Pungeşti, arătând că acesta nu a apărat interesele cetăţenilor. În 2012, Vlasă a câştigat alegerile promiţând localnicilor că nu va permite exploatarea gazelor de şist în localitate, dar, un an mai târziu a pus la dispoziţia unei companii petroliere un teren propriu, pentru lucrări de amenajare şi foraj. 

„Locuitorii din Pungeşti consideră că interesul general al comunităţii din care fac parte este în sensul opririi explorării sau a exploatării gazelor de şist, fapt care rezultă chiar din susţinerea acordată în campania electorală actualului primar. Or, punerea de către acesta la dispoziţia unei companii petroliere a unui teren, fie chiar şi proprietate personală, în vederea executării unor lucrări de amenajare şi foraj, aşa cum rezultă din certificatul de urbanism, a fost percepută de comunitate ca un comportament duplicitar ce în mod firesc a provocat reacţie, buna-credinţă şi fidelitatea faţă de comunitatea care l-a ales fiind o obligaţie prevăzută de art. 45 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali: aleşii locali, în calitate de reprezentanţi ai colectivităţii locale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă, cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Braşov.

Pungeşti, polul protestelor antişist

Începând cu jumătate lunii octombrie 2013, când la Pungeşti au început să apară primele utilaje ale companiei Chevron, în zonă s-au mobilizat sute de oameni care au protestat zile în şir împotriva gazelor de şist. În apropierea perimetrului deţinut de Chevron, protestatarii au amenajat o tabără de rezistenţă. Concomitent cu acţiunile de la Pungeşti, care au culminat în decembrie 2013 cu distrugerea gardurilor care împrejmuiau perimetrul unde urma să fie amplasată sonda, au avut loc ample proteste antişist în marele oraşe ale ţării la care au poarticipat mii de oameni. 

image

La Pungeşti, au fost dislocate forţe impresionante de ordine, comuna Pungeşti fiind declarată zonă specială de siguranţă publică, orice persoană care tranzita comuna fiind legitimată. Protestatarii au acuzat atunci jandarmii de abuz, afirmând că au fost agresaţi. După incidentele violente din decembrie 2013, odată cu impunerea restricţiilor de siguranţă, protestele au scăzut în intensitate.

În aprilie 2014, a fost ridicată sonda în perimetrul de la Pungeşti, iar o lună mai târziu, Chevron a anunţat demararea activităţii de explorare. În februarie 2015, compania americană a anunţat că renunţă la activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze de şist din Polonia şi România, ale căror rezultate nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor iniţiale.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Violenţe fără precedent la Pungeşti. Chevron a suspendat lucrările şi a făcut plângere pentru distrugerile din urma protestelor

FOTO Sătenii din Pungeşti se plâng că sunt legitimaţi de jandarmi când ies din case

FOTO Puţurile de apă din interiorul şantierului deţinut de Chevron la Pungeşti au fost sigilate şi blindate

ANTIŞISTUL Cum se infiltrează Biserica, pe şest, la protestele anti-şist

Aleşii din Pungeşti au votat interzicerea exploatării gazelor de şist şi organizarea unui referendum. Viceprimar: „Nu cred că hotărârea va fi considerată legală“


VIDEO Au sosit primele utilaje ale Chevron la Vaslui. Locuitorii din Pungeşti au format un lanţ uman în semn de protest la adresa americanilor

Intrigile din spatele „revoluţiei” de la Pungeşti. Primarul din comună, dispărut fără urmă. Elevii şi profesorii au primit interdicţie de a participa la revoltă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite