Peste 21.000 de persoane n-ar fi trebuit incluse pe listele electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 21.000 de persoane din judeţul Vaslui n-ar fi trebuit incluse pe listele electorale permanente de la referendum, potrivit datelor centralizate de către Prefectură, majoritatea persoanelor având actele de identitate expirate.

Potrivit datelor centralizate de către Prefectura Vaslui de la cele 86 de primării din judeţ, precum şi de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, figurau 21.011 persoane ca făcând parte din cele nouă categorii comunicate de Guvern, scrie Mediafax.

Majoritatea persoanelor care nu ar fi trebuit incluse pe listele electorale, respectiv 12.872 au actele de identitate expirate, 6.911 persoane "se identifică la domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi a numărului de camere", 359 de persoane sunt decedate, iar 567 de vasluieni au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.

"Această acţiune de reactualizare a listelor electorale permanente mi se pare una benefică pentru că trebuia odată să ştim cum stăm şi care este situaţia reală din judeţ. Noi nu am făcut nimic altceva decât să centralizăm datele comunicate în mod oficial, sub semnătură, de primării şi să le comunicăm mai departe, către minister", a declarat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

Potrivit oficialilor Prefecturii Vaslui, în judeţ nu există nicio primărie care să nu fi raportat situaţia cerută de Guvern prin memorandum, inclusiv cele 11 primării PDL trimiţând în termen datele solicitate.

Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat, duminică, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu şi că acestea sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională (CC) în legătură cu referendumul din 29 iulie.

Tot duminică, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a afirmat datele sunt în curs de centralizare şi că nu îşi permite să facă aprecieri privind decizia pe care ar urma să o ia Curtea Constituţională în legătură cu referendumul.

Curtea Constituţională a admis, în 14 august, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite