Perlele profesorilor care ucid limba română: „Are decât doisprezece absenţe”. Cum trebuie să vorbim corect
0
„Nu trebuie să fii lingvist ca să-ţi dai seama că limba română s-a urâţit sau, mai bine zis, este urâţită, simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte şi fără bun simţ”, scria Eugen Simion în prefaţa Dictionarului Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane.
Exprima corectă s-a depreciat în mod constant, de-a lungul anilor. Românii nu mai ştiu să scrie şi să se exprime corect, iar mijloacele de comunicare în masă, internetul sunt considerate vinovate de şubrezirea limbii române.
Greşelile de exprimare le întâlnim la tot pasul, iar când acestea sunt rostite de cei care au rolul de a instrui copiii situaţia este cu atât mai gravă. Cu o experienţă de peste 40 de ani la catedră, învăţătorul vasluian Constantin Poiană este un critic înverşunat al celor care ”măscăresc” limba română.
”Este un fenomen pe care nu-l înţeleg. Că limba română ar fi vorbită incorect de un văcar sau un porcar, treacă-meargă. Dar puteţi să mă lămuriţi şi pe mine de ce întâlnim fenomenul , din ce în ce mai des , la oamenii care au pretenţia că sunt instruiţi? Nenorocirea cea mai mare nu este că auzim oameni politici sau crainici tv vorbind incorect. Cea mai mare nenorocire este că şi prin cancelarii şi clase tot aşa auzim”, mărturiseşte învăţătorul Constantin Poiană.
Cu riscul de a-şi supăra colegii de profesie, dascălul vasluian oferă câteva exemple de vorbire incorectă întânite la cei de breaslă:
- Popescu are doisprezece absenţe. (în loc de: ”Popescu are douăsprezece absenţe.”)
- Dă-i caietul lui Maria! (în loc de: ”Dă-i caietul Mariei!”)
- Mă duc să dau cererea lui doamna directoare. (în loc de: ”Mă duc să dau cererea doamnei director”)
- Eu, ca şi profesoară, sunt îngrijorată de starea de sănătate a lui Lenuţa din clasa a V-a A. (în loc de: ”Eu, ca profesoară, sunt îngrijorată de starea de sănătate a Lenuţei din clasa a V-a A.”)
- Eleva care am promovat-o la examenul de corigenţă este mai silitoare acum.
(în loc de: ”Eleva pe care am promovat-o la examenul de corigenţă este mai silitoare acum.”)
– Elevul Briş-ca-ri-u /But-na-ri-u/O-la ri-u este bolnav şi absentează.
(în loc de: Elevul Briş-ca-riu /But-na-riu/O-la riu este bolnav şi absentează.)
- Din cauza furtunii azi au venit la şcoală decât zece elevi.
(în loc de: ”Din cauza furtunii azi nu au venit la şcoală decât zece elevi”)
”Curios este faptul că nu sunt slab pregătiţi în specialitate, dar nu manifestă nici cea mai mică grijă la gură şi această neglijenţă verbală poate să le afecteze imaginea în ochii elevilor, pentru că unii dintre ei cunosc norma lingvistică” Constantin Poiană, învăţător
Exprimarea greşită a numelor
”Speranţe încă mai sunt speranţe pentru limba română. În seara aceasta, am auzit o crainică pronunţând corect numele acelui român din Norvegia, Bodnariu. A zis Bod-na-riu şi nu Bod-na-ri-u, aşa cum pronunţă mai toţi crainicii/reporterii. Într-o emisiune la care participau actorul Victor Rebenciuc şi cântăreţul Mihai Trăistariu, moderatorul îi trăgea înainte cu Tră-is-ta-ri-u. Marele actor i-a atras atenţia că pronunţia Tră-is-ta-riu este cea corectă. Din nefericire, în afara cântăreţei Maria Carnariu, care a explicat că numele său este Car-na-riu şi nu Car-na-ri-u, n-am mai auzit pe nimeni care să aibă curajul de a pune la punct pe cei de la TV”, afirmă învăţătorul Poiană
Numele care provin din limba greaca si se termina în -iu se pronunta cu i-u (Va-si-li-u , A-le-xi-u, An-to-ni-u). Când vine din latină se pronunţă An-to-niu. Numele care provin din denumiri de profesii se pronunta cu diftong final ( Cro-i-to-riu, Mo-ra-riu, Be-ra-riu,etc.).
”Pe socru-meu il chema Sărariu. Un functionar de la primărie îi zicea Să-ra-ri-u, pe motiv că dacă este scris, apoi i trebuie şi citit. Degeaba i-am spus că şi eu îl citesc zicând Să-ra-riu. Să zici c-ar fi înţeles. Nimic! Are un frate Valeriu. L-am intrebat de ce nu-i zice Va-le-ri-u. Mi-a răspuns ca Valeriu se pronunţă cu diftong şi Sarariu cu i-u pentru ca aşa trebuie”, a rememorat, contrariat, dascălul.
”Ca şi” şi cacofonia
Învăţătorul atrage atenţia şi asupra folosirii incorecte a conjuncţiei ”şi” după particula ”ca”. ”Vedem prin ziare sau auzim la posturile de televiziune ,, cutare, ca şi profesor/funcţionar/director/ţăran/etc. a făcut sau a zis ceva”. Toţi îşi închipuie că folosind conjuncţia şi după ca au evitat în mod inteligent o cacofonie. Aş ! Întâi de toate că în ce am scris eu cu două propoziţii în urmă nu era nicicum pericol de cacofonie. Unde-i cacofonia dacă zici ,,ca profesor/ funcţionar , etc”.? Mai apoi nu toate cacofoniile pot fi evitate folosind un şi. Ce te faci cu propoziţia ,,timpul a trecut”? Pentru a evita cacofonia zici ,,Timpul şi a trecut”? Este ridicol ! Pun pariu că nouăzeci la sută (dacă nu şi mai mult) dintre români nu ştiu ce-i o cacofonie. Cei din categoriile enumerate în prima propoziţie cred că o cacofonie este numai atunci când se aud în vorbire două particule ca una după alta: caca. Nimic mai fals ! Cuvântul cacofonie vine din limba greacă şi înseamnă asociere neplăcută de sunete”, a concluzionat învăţătorul.
Mai puteţi citi şi:
Trei tineri şi-au pus în minte să-i înveţe gratuit pe români să se exprime corect în mediul online
Se încarcă comentariile...
