Patronul unei cunoscute clinici, trimis în judecată de DIICOT pentru infracţiuni la siguranţa activităţilor nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Marius Cătălin Botezatu şi societatea Teoclinik SRL Vaslui au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT).

Dosarul instrumentat de DIICOT, finalizat după mai mulţi ani de anchetă, a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Vaslui. Omul de afaceri şi societatea pe care acesta a administrat-o (până la declanşarea procedurii de insolvenţă), sunt acuzaţi de infracţiuni la siguranţa activităţilor nucleare. 

Mai exact, potrivit DIICOT, Marius Cătălin Botezatu în calitate de administrator al clinicii medicale a pus în exploatare un computer tomograf, fără a deţine autorizaţie de la Comisiei Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), faptă ce constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Teoclinik Vaslui a fost prima clinică medicală privată care a adus în judeţ un computer tomograf, într-o perioadă în care nicio unitate medicală de stat nu deţinea un astfel de aparat.  În 2011, clinica s-a aflat în centrul unul scandal mediatic, după ce presa locală din Vaslui a semnalat că unitatea medicală, care funcţionează la parterului unui bloc, pune în pericol sănătate locatarilor, punând în funcţiune un tomograf, fără autorizaţie, existând riscul iradierii locatarilor din bloc.

Reprezentanţii clinicii au reacţionat atunci, arătând că funcţionează în legalitate, prezentând în acest sens avizele de la Comisia Nucleară pentru Controlul activităţilor Nucleare (CNCAN).

“În 2010 s-a investit peste 1 milion de euro şi s-a cumpărat, în premieră pentru judeţul Vaslui, un echipament de rezonanţă magnetică şi un nou echipament computer-tomograf, pentru care obţine de la CNCAN noul aviz de functionare în noiembrie. În cei doi ani si jumătate, clinica Teoclinik a functionat legal. Fac aceste precizări pentru ca pacienţii să fie liniştiţi. Teoclinik este o clinică privată, în care se fac lunar peste 300 de investigatii tomografice, are o echipă de medici deosebită. Ceea ce s-a scris sunt informatii tendentioase si rãutãcioase, uitând să spună ce investitii sunt la Teoclinik, cifre care sunt mult superioare nivelului încasărilor de la CJAS sau spitalele din judeţ. Toate aceste investiţii sunt făcute pe bază de credite bancare, după un plan de afaceri bine stabilit, care nu se va opri aici. Noi investim în continuare pentru sănătatea vasluienilor”, declara medicul Greta Alexe în cadrul conferinţei de presă organizată de reprezentanţii Teoclinik în anul 2011. 

În urma anchetei procurorilor DIICOT, s-a decis punerea sub acuzare a clinicii şi a administratorului pentru că au pus în funcţiune şi exploatat computerul tomograf în condiţii de ilegalitate. 

Fostul administrator Teoclinik, condamnat pentru evaziune fiscală

Teoclinik a fost înfiinţată în anul 2007 şi pentru mai mulţi ani a fost cel mai important furnizor de servicii medicale din mediul privat, aflat în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

În ciuda faptul că ani la rând a fost singura clinică medicală care efectua investigaţii medicale prin computer tomograf, aici fiind dirijaţi şi pacienţii spitalelor publice din judeţ care aveau nevoie de astfel de servicii, clinica lui Cătălin Botezatu a acumulat datorii uriaşe către bugetul de stat şi funizori. În 2012, reprezentanţii Teoclinik au solicitat Tribunalului Vaslui intrarea în insolvenţă, procesul aflându-se şi în prezent pe rolul Tribunalului Vaslui. În acelaşi an, a fost înfiinţată o altă societate, Telkalpharm, care a derulat ulterior activitatea medicală, în acelaşi sediu, şi a intrat în relaţii contractuale cu CJAS.

Recent, societatea Teoclinik, prin lichidatorul judiciar,  a dat în judecată societatea care desfăşoara activitatea medicală în sediul Teoclinik, pentru neplata chiriei pentru mai mulţi ani. Solicitarea lichidatorului judiciar a fost admisă de instanţă.

”Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta TEOCLINIK SRL,prin MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC TELKAPHARM SRL, cu sediul în mun. Vaslui, str. Ştefan cel Mare, bl. 410, sc. B, judeţul Vaslui. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 520.000 lei reprezentând contravaloare chirie, pentru perioada 23.04.2017- 23.04.2018 şi 23.04.2018-23.10.2019. Obligă pârâta să achite reclamantei penalităţi de întârziere de 0,1%/ zi întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale în parte şi până la data achitării integrale. Obligă pârâta să predea către reclamantă bunurile menţionate în procesul verbal de predare primire încheiat la data de 03.10.2016”, se menţionează în Hotărârea pronunţată pe 25 iunie, anul curent, de Tribunalul Vaslui. Decizia nu este definitivă.

Dincolo de procesele legate de insolvenţa societăţii pe care a administrat-o, Marius Cătălin Botezatu a mai fost vizat de o anchetă penală. În 2018, acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că a vândut un autoturism aflat sub sechestru. Sentinţa a rămas definitivă, după ce Botezatu a fost achitat de două ori, la fond, şi ulterior a apelat la calea extraordinată de atac, a recursului în casaţie. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite