Originea lui Cuza, revendicată de două oraşe din Vaslui. De ce ar fi minţit domnitorul despre locul naşterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Ioan Cuza şi cele două case despre care istoricii afirmă că ar locul naşterii domnitorului
Alexandru Ioan Cuza şi cele două case despre care istoricii afirmă că ar locul naşterii domnitorului

La 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, originea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care a constituit Mica Unire, încă stârneşte controverse în rândul istoricilor.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a născut în judeţul Vaslui, însă locul naşterii sale este adjudecat deopotrivă de istoricii din Bârlad şi de cei Huşi. Au fost vehiculate ca loc al naşterii marelui domnitor şi judeţele Brăila, Iaşi respectiv Galaţi, însă aceste ipoteze au fost demontate de istorici. 

În majoritatea biografiilor, locul naşterii domnitorului Alexandru Ioan Cuza este consemnat ca fiind în municipiul Bârlad. Ipoteza este susţinută şi istoricii locali, care îl consideră pe Cuza un fiul al Bârladului. În susţinerea acestei idei sunt aduse şi dovezile care, spun istoricii bârlădeni, confirmă, fără echivoc, faptul că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad.

„Sunt documente care atestă că Bârladul a fost locul de naştere a lui Cuza. În primul rând, există diploma de Bacalaureat luată la Paris în 1835. Alt document este Almanahul de la Gotha din 1862, unde sunt trecute datele personale ale familiilor domnitoare din Europa, datele lui Cuza fiind trimise de secretarul personal al acestuia. Istoricul Dumitru Ivănescu a descoperit în arhivele de la Viena datele de naştere ale cetăţeanului Al. I. Cuza care şi-a luat o casă. A patra dovadă constă în datele de pe certificatul de deces a lui Cuza, mort la Haidelberg. O ultimă dovadă o regăsim în scrisoarea doamnei Elena Cuza, soţia fostului domnitor, din 1873, care a răspuns mesajelor de condoleanţe. Acolo face menţiunea: <Bârladul, patria iubitului meu soţ>”, afirmă Elena Monu, profesor doctor în istorie şi preşedinte al “Academiei Bârlădene”.

”Casa Cuza” din Bârlad FOTO Adevărul

casa cuza barlad

Ba la Huşi!

La rândul lor, istoricii huşeni aduc şi ei argumente care, în opinia lor, atestă că Alexandru Ioan Cuza este un fiu al Huşului şi că datele privind locul naşterii sale la Bârlad ar fi fost falsificate. Nicolae Iorga a fost printre primii mari istorici care a susţinut că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi. Iorga este cel care, de altfel, a şi făcut demersuri pentru a declara monument istoric casa din Huşi în care s-ar fi născut domnitorul.

Istoricul Ion Lupaşcu a publicat în anul 1939 în revista „Convorbiri literare” o fotografie cu casei lui Cuza de la Huşi, relatând poziţia lui Nicolae Iorga: „Cea mai bună istorie nu este aceea pe care o scriu specialiştii, ci aceea pe care o povestesc martorii întâmplărilor sau urmaşii lor. În cazul Cuza sunt convins că faptele s-au petrecut întocmai şi tot ce s-a scris până acum este alăturea de adevăr. Orice s-ar spune, Domnitorul Cuza nu s-a născut nici la Barboşi şi nici la Iaşi, ci numai la Huşi. Am să iau măsuri ca această casă să fie declarată monument istoric.”

Istoricii huşeni susţin cu toată convingerea că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi în casa de la numărul 58, de pe strada I.Gh. Duca. În prezent strada poartă numele domnitorului.

”Casa Cuza” Huşi, înainte de a fi demolată FOTO Sergiu Suhăreanu

casa cuza husi

Cuza ar fi copilărit în satul Barboşi, din comuna Hoceni, nu departe de Huşi, până la vârsta de 14 ani, când a plecat la Paris.  Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan, a fost o vreme ispravnic de Fălciu (1819-1834) cu reşedinţa şi la Huşi. A mai deţinut şi funcţia de deputat al judeţului Fălciu în adunarea obştească pentru Moldova.

”La naştere sa, Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan, conform tradiţiei strămoşeşti, a tras un foc de puşcă al cărui glonţ s-au oprit în tavan, în partea dinspre icoane. Acest fapt se petrecea în casa de pe strada I. Gh. Duca nr. 58, din Huşi; gaura glonţului putând fi văzuta ulterior şi de marele istoric Nicolae Iorga. Ioan Lupaşcu a cules informaţii despre casa în care s a născut Cuza Vodă şi despre familia acestuia de la I. Munteanu, fostul casier general al judeţului Fălciu şi de la doctorul Munteanu, pe care le-a prezentat istoricului Nicolae Iorga. După ce şi marele cărturar a verificat autenticitatea celor spuse, dar şi a documentelor existente despre fostul domnitor, casa de pe strada I. Gh. Duca nr. 58 a fost declarată prin decret regal monument istoric”, explică istoricum huşea Micu Verlan.

Datoriile la cămătari, motiv de falsificării locului naşterii

Istoricul huşean Costin Clit, autorul mai multor cărţi despre istoria locală, vine cu explicaţii inedite despre originea lui Alexandru Ioan Cuza. Potrivit acestuia, casa despre care bârlădenii susţin că s-ar fi născut marele domnitor ar fi aparţinut unui văr de-al domnitorului, iar Cuza şi-ar fi modificat locul naşterii pentru a scăpa de cămătari, în urma datoriilor acumulate la Paris.

“Alexandru Ioan Cuza a fost un spirit aventurier. Acesta şi-a falsificat locul şi data naşterii în mod intentionat. În primul volum din <<Documente huşene>> am publicat nota consulatului Franţei înaintatã Logofeţiei celei Mari a Dreptăţii la 11 iulie 1841, în care sunt arătate datoriile lui Alexandru Ioan Cuza fãcute <<la diosăbite fete din Paris>>, urmărindu-se recuperarea lor. Consulatul solicită informatii despre vârsta sa. Datoriile contractate reprezintă cauza falsificării datei şi locului naşterii. Totodată, oferă intenţionat un spatiu geografic fals pentru a nu putea fi găsit uşor. Acestea au fost motivele numeroaselor controverse născute pe seama locului naşterii lui Cuza”, explică istoricul Clit (foto jos).

costin clit

În susţinerea ipotezei potrivit căreia Cuza s-a născut la Huşi, istoricul Corin Clit aduce în discuţie şi evenimentele din 27 martie 1848, din fata Hotelului Petersburg din Iaşi, la care au participat fraţii Cuza. ”Dimitrie Cuza, după împrăştierea adunării, se adăposteste la Barboşi, acolo unde sunt trimise forţele de ordine. Căpitanul de slujitori descrie casa lui Ioan Cuza de la Barboşi, arestarea lui Dimitrie Cuza şi transportarea sa la Huşi. Ne întrebãm, dacă casa pãrintească ar fi fost la Bârlad, de ce membrii familiei Cuza se găseau la Barboşi? Conform unei însemnãri de pe un Ceaslov, publicată de bibliotecarul Constantin Donose, la 12 martie 1856, Panait Oardă, Mihail Kogãlniceanu şi C. Rosetti ”au petrecut câteva zile în casele D-lui Alexandru Cuza din Husi”. Ne aflăm în faţa unui fals evident. Corespondenţa din 1940 dintre marele istoric Nicolae Iorga şi autorităţile huşene pune în discuţie locul naşterii domnitorului, arătat a fi fără echivoc la Huşi. Din păcate, autorităţile de atunci nu au avut capacitatea înţelegerii importanţei evenimentului”, a conchis istoricul Costin Clit. 

Ce s-a întâmplat cu ”casele Cuza”

Deşi originea lui Alexandru Ioan Cuza este adjudecată de două oraşe, nici autorităţile din Bârlad şi nici cele din Huşi nu au reuşit să ridice o casă memorială în cinstea marelui domnitor. La Bârlad, casa în care se spune că s-ar fi născut Alexandru Ioan Cuza se află în cartierul Podeni, pe strada care poartă numele domnitorului, la numărul  95A. Autorităţile bârlădene au transformat casa lui Cuza în locuinţe sociale pentru patru familii. Totuşi, în semn de omagiu, edilii oraşului din perioada post-decembristă au dezvelit, pe 20 martie 1990, o placă comemorativă în curtea imobilului. Turiştii, puţini la număr, fac poze de la gard, iar placa memorială de la intrare a ajuns uscător pentru rufe pentru chiriaşi.

La Huşi, casa despre care se spune că a locuit Cuza a fost demolată în octombrie 1989, dintr-o eroare. Cum de-a fost totuşi posibilă demolarea unui monument istoric? Dintr-un amestec de nepăsare şi ghinion, susţin huşenii. 

„Maria Roman (prim-secretar al Comitetului orăşenesc de partid Huşi – n.r.) nu ştia… După ce casa a fost pusă la pământ, în octombrie 1989, casa de vizavi trebuia şi ea demolată. Domnul Murgulescu, care locuia acolo, s-a dus la prima secretară şi i-a zis: «Ce-aţi făcut, tovarăşa secretară, aţi demolat casa lui Cuza! Sunt şi eu în planul de demolare. Ce mai contează că-i pe dreapta, că-i pe stânga… Zicem că astalaltă este. Semnaţi-mi şi dumneavoastră cererea». Trebuia să se ajungă cu această cerere până la Ceauşescu ca să rămână în picioare. Şi tovarăşa secretară a semnat. Şi până la urmă i-a rămas lui casa în picioare”, povesteşte bibliotecarul Constantin Donose.

Casa din Huşi care a supravieţuit demolării din 1989 FOTO Sergiu Suhăreanu

falsa casa cuza husi

Ultimii chiriaşi care au locuit în ”casa Cuza” de la Huşi au fost părinţii medicului Tudor Stafie, cel care a ajuns primar al oraşului.

„Era înainte de Revoluţie. Orice încercare de a salva locuinţa nu a fost posibilă, nu mai ştiu exact de ce. A fost foarte greu pentru mine, deoarece am crescut cu ochii în grinda în care tatăl lui Cuza trăsese focuri de arma la naşterea Domnitorului, de bucurie. Nu am avut voie să modificam nimic la ea. Comuniştii însă au decis demolarea. Casa de peste drum, care se spune că este casa în care s-a născut Cuza, e un fals, n-are nicio legatură cu povestea asta”, povesteşte primar Tudor Stafie.

În prezent locul unde s-a aflat casa care ar fi aparţinut domnitorului Cuza este un teren viran (foto jos).

teren cuza husi
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite