O echipă de la Ministerul Sănătăţii în control la spitalul din Vaslui. Toate documentele medicale verificate la cererea procurorilor

O echipă de la Ministerul Sănătăţii în control la spitalul
din Vaslui. Toate documentele medicale verificate la cererea procurorilor

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui

Doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vaslui au declanşat luni dimineaţă o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toate documentele medicale ale spitalului vor fi verificate de echipa de control până la 4 aprilie, ulterior concluziile urmând a fi comunicate de Ministerul Sănătăţii. Ancheta ministerială vine în urma solicitării procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui care instrumentează un dosar de corupţie în care sunt implicate mai multe cadre medicale de la Secţia de Ginecologie. 

"S-a solicitat  Ministerului Sănătăţii efectuarea unui control asupra modului în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Secţia de Obstetrică - Ginecologie în raport direct cu activităţile ilegale investigate în acest dosar, s-a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului efectuarea unui control pentru a efectua verificări cu privire la legalitatea deţinerii medicamentelor găsite în fişetele inculpatelor, precum şi la efectele pe care le produc asta în linie directă şi în legătură cu infracţiune de întrerupere a cursului sarcinii şi de declaraţiile pacientelor care au fost supuse unor astfel de intervenţii din partea inculpatelor", se arată în referatul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin care s-a cerut prelungirea arestării medicilor Simona Botez şi Doina Andrei. 

Medicul Simona Botez este urmărit penal pentru săvârşirea a 12 infracţiuni, din care nouă sunt pentru luare de mită, iar Doina Andrei pentru 20 de infracţiuni, dintre care 17 sunt pentru luare de mită. Acestora li se adaugă mai multe acte materiale de întreruperea ilegală a sarcinelor, însă numărul acestora se va avea în vedere la finalul anchetei când se va face o analiză la amploarea activităţii infracţionale a celor doi medici.

Procurorii spun că în cazul celor două doctoriţe a devenit o practică efectuarea avorturilor ilegale. Întreruperile de sarcină, spun anchetatorii, erau efectuate inclusiv la minore şi la gravide care depăşeau cinci luni. Pentru a păstra aparenţele de legalitate, medicii incriminaţi provocau avorturile cu medicamente, astfel încât să pară că sunt spontane. Mai mult, falsificau fişele medicale ale pacientelor consemnând în mod nereal diagnostice. 

"Controlul se va desfăşura până la sfârşitul săptămânii, concluziile şi măsurile vor fi dispuse de ministerul Sănătăţii", a declarat pentru Adevărul, Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. 

Tănăsescu vrea să se pensioneze, Botez vrea în libertate

Cel de-al treilea ginecolog cercetat pentru fapte de corupţie, Adrian Tănăsescu, cel care a scăpat de arestare în urma colaborării cu anchetatorii intenţionează să se retragă din activitate, acesta făcând demersuri pentru a se pensiona. Colega acestuia de după gratii, Simona Botez apelează la clemenţa judecătorilor pentru a fi pusă în libertate. Invocând vârsta înaintată, 62 ani, reputaţia profesională de până acum, medicul Botez a înaintat o cerere Tribunalului Vaslui solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Cererea va fi judecată miercuri de instanţă. Simona Botez şi Doina Andrei se află în arest din luna februarie.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Doi ginecologi de la Spitalul Judeţean Vaslui, reţinuţi pentru luare de mită: doctoriţele Botez şi Andrei, în arest. Tănăsescu, sub control judiciar

FOTO Doctoriţele din Vaslui acuzate de avorturi ilegale şi internări fictive sunt cercetate în libertate. Judecătorii le-au interzis să mai profeseze ca medic

 Bursa şpăgilor la ginecologie. Cât plăteau pacientele din Vaslui pentru a naşte sau pentru a fi tratate. Cum erau jignite gravidele fără bani

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: