O bătrână de 100 de ani s-a vaccinat împotriva COVID-19. „Să dea Dumnezeu să ajungeţi la anii mei, dar pentru asta trebuie să vă vaccinaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Negru s-a vaccinat pentru că vrea să mai trăiască FOTO vremeanoua.ro
Ioana Negru s-a vaccinat pentru că vrea să mai trăiască FOTO vremeanoua.ro

O femeie de 100 de ani s-a prezentat la centrul de vaccinare de la Şcoala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad pentru a se vaccina împotriva COVID-19, spre uimirea personalului medical, care a ţinut să o felicite pentru gestul său şi mesajul care îl transmite.

O bătrână de 100 de ani a impresionat medicii şi asistentele medicale de la Şcoala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, unde a fost amenajat un centru de vaccinare. Miercuri, 20 octombrie, femeia a venit însoţită de fiica sa  ca să se vaccineze.

Ioana Negru trăieşte în satul Odaia Bogdana, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, şi are o fată care locuieşte în Bârlad. Tanti Ioana, cum îi spun apropiaţii, va împlini 100 de ani pe 2 noiembrie, iar pentru că vrea să mai trăiască, conform propriilor spuse, s-a vaccinat împotriva COVID-19.

“Bătrâna mea pacientă a venit să se vaccineze, ca să fie un exemplu pentru toţi cei care încă sunt sceptici. A spus că vrea să mai trăiască, chiar dacă are 100 de ani! Este un mesaj extraordinar şi cine vrea să înveţe din asta ceva, să o facă. Noi cei de la centru de vaccinare am rămas impresionaţi de faptul că, împreună cu fiica ei, au venit să transmită un mesaj de încurajare pentru toţi cei care încă mai sunt sceptici în privinţa vaccinării”, a declarat medicul Marian Grancea, coordonatorul Centrului de Vaccinare de la Şcoala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, pentru Vremea Nouă.

Medicii şi asistentele medicale din centrul de vaccinare s-au mobilizat rapid şi după ce i-au administrat vaccinul, au aşteptat-o pe bătrână cu flori şi cu un tort aniversar, sărbătorind-o în avans. “Să dea Dumnezeu să ajungeţi la anii mei, dar pentru asta trebuie să vă vaccinaţi”, este mesajul Ioanei Negru.

ioana negru 100 de ani vaccinare

FOTO vremeanoua.ro

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Tristeţea unui medic ATI: „Pacienţi cu masca de oxigen pe faţă ne spun că nu cred în virus. E o palmă pentru noi” VIDEO

România a depăşit SUA şi Rusia la numărul de decese zilnice de COVID. Suntem pe primul loc în lume

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite