Nereguli la cursurile de apă din judeţ. Primarii a şapte comune vasluiene, sancţionaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 10 aprilie - 20 mai 2014, la nivelul judeţului Vaslui s-a desfăşurat acţiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele stradale din localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari.

Acţiunea a fost programată a se efectua de către două comisii, alcătuite din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vaslui, ai Comisariatului Judeţean Vaslui al Gărzii Naţionale de Mediu, ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Vaslui, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui şi ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Vaslui.
Comisiile au urmărit modul în care au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere în localităţi aflate pe raza teritorială a 248 de localităţi din cele 86 de comune ale judeţului Vaslui. În urma verificărilor, s-a constatat că, în majoritatea locaţiilor verificate, acestea sunt întreţinute corespunzător, acţiunea de decolmatare a acestora fiind în derulare, cu excepţia a opt comune, unde scurgerea apelor se realizează parţial prin rigole şi şanţuri stradale, din cauza gradului de colmatare a acestora.
De asemenea, cele două comisii mixte au verificat modul în care au fost salubrizate cursurile de apă, atât al râului Bârlad, precum şi pe sectoare aferente a 106 cursuri de apă şi 84 de torenţi – afluenţi ai râurilor Bârlad şi Prut. S-a constatat faptul că, datorită acţiunilor de igienizare şi salubrizare din anii precedenţi, în marea parte a cazurilor, starea reţelei hidrografice este una bună, cu excepţia a nouă comune, unde au fost identificate depozite de gunoi amplasate ilegal în albiile minore ale cursurilor de apă, pe malurile şi pe zonele de protecţie ale acestora.

Nereguli constatate

În plus, în cazul a 31 de comune, capacitatea de transport şi viteza de scurgere a debitelor de viitură este diminuată ca urmare a prezenţei vegetaţiei lemnoase şi acvatice la nivelul albiilor minore ale cursurilor de apă. În localităţile verificate nu au fost identificate depozite de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite.
În urma controalelor s-au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale pentru neasigurarea colectării selective, a transportului, valorificării şi eliminării deşeurilor selective de orice fel, dintre care patru amenzi, într-un cuantum total de 45000 de lei, precum şi trei avertismente.
Pentru remedierea deficienţelor, specialiştii au dispus executarea lucrărilor de decolmatare şi reprofilare a şanţurilor de scurgere şi a rigolelor; conştientizarea populaţiei cu privire la obligaţia colectării selective a deşeurilor menajere, desfiinţarea tuturor depozitelor de deşeuri, construite ilegal pe malurile şi în zonele de protecţie ale cursurilor de apă; îndepărtarea periodică a vegetaţiei lemnoase şi ierboase aflate în exces pe cursurile de apă, în special în zona localităţilor, decolmatarea podurilor şi podeţelor care nu asigură secţiunea de scurgere a apelor mari, dar şi sancţionarea cetăţenilor care încalcă prevederile legislaţiei de mediu.
“Această acţiune a fost prima din acest an, asigurându-se, totodată, şi un plan de măsuri pentru a remedia problemele identificate. Controalele vor continua şi, dacă în prima fază au fost, în mare parte, avertismente, vor urma şi amenzi”, a declarat prefectul Andrei Puică.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite