Miruna Puiu, vocea cristalină a Vasluiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miruna Puiu
Miruna Puiu

La doar 13 ani, micuţa solistă Miruna Puiu a demonstrat, încă o dată, că tainele muzicii nu mai sunt o necunoscută pentru ea.

Multimplă câştigătoare a numeroase festivaluri naţionale de muzică, vasluianca Miruna Puiu nu conteneşte să ne uimească prin talentul şi calităţile ei vocale.

Citeşte şi: Muzica a purtat-o pe Miruna Puiu prin 37 de ţări din toată lumea

Ultimul succes l-a obţinut ieri, pe 4 decembrie, la Bacău, acolo unde a participat la concursul naţional „Voci cristaline". Miruna a luat marele premiu atât la secţiunea- muzică uşoară, cât şi la secţiunea- muzică populară, şi a făcut ca numele oraşului în care s-a născut să se facă, încă o dată, cunoscut.

Datorită acestui succes, Miruna va avea ocazia de a participa la binecunoscutul concurs de muzică, teatru, dans şi pictură „Dei Giovani"care va avea loc în luna august a anului viitor în Italia.

„Îmi doresc nespus ca în Italia să obţin cel puţin performanţa pe care am reuşit-o acum doi ani când am luat diplomă de excelenţă", ne-a mărturisit micuţa artistă.

Până atunci, Miruna se pregăteşte intens pentru „Gala cântecelor de iarnă", un concurs naţional care va avea loc la Craiova peste puţin timp, mai exact în perioada 15-20 decembrie.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite