Militarul care şi-a desfigurat fosta iubită şi pe părinţii acesteia cu un ciocan, trimis în judecată pentru tentativă de omor. Ce acuzaţii i se mai aduc bărbatului

Militarul care şi-a desfigurat fosta iubită şi pe părinţii acesteia cu un ciocan, trimis în judecată pentru tentativă de omor. Ce acuzaţii i se mai aduc bărbatului

Un plutonier din cadrul Unităţii Militare 01458 Bârlad a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzat că a încercat să-şi omoare fosta iubită şi pe părinţii acesteia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi au anunţat finalizarea cercetărilor în acest caz. George Tiberiu Leonte, plutonier în cadrul unei unităţi militare din Bârlad, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat, violare de domiciliu şi ameninţare.

 Potrivit anchetatorilor, la data de 2 iunie 2019, în jurul orei 01.00,după ce s-a înarmat în prealabil cu un ciocan, bărbatul a intrat fără drept şi fără consimţământul prealabil în locuinţa fostei sale prietene,  care locuia împreună cu părinţii săi într-un sat din judeţul Vaslui. 

După ce a oprit alimentarea casei cu energie electrică de la panoul electric, a exercitat violenţe asupra celor trei persoane ce se aflau în locuinţă, lovindu-le cu un ciocan cu preponderenţă în zona capului, dar şi în alte zone alte corpului, provocându-le mai multe leziuni. Intenţia militarului, afirmă anchetatorilor, a fost de a suprima viaţa fostei iubite şi a părinţilor ei. 

”Din probatoriul administrat de procurori rezultă că anterior, la data de 16 mai 2019, inculpatul a ameninţat persoana vătămată de mai multe ori în cadrul unei convorbiri telefonice cu acte de violenţă şi cu moartea, precum şi cu alte acte păgubitoare îndreptate împotriva acesteia şi a membrilor familiei sale”, au precizat procurorii miliari.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Militar Iaşi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: