Mii de vasluieni au ieşit în stradă pentru a sărbători trecerea în Noul An

Mii de vasluieni au ieşit în stradă pentru a sărbători trecerea în Noul An

Mii de vasluieni au ieşit în stradă pentru a admira focul de artificii

Potrivit tradiţiei, mii de vasluieni s-au adunat în Piaţa Civică a municipiului reşedinţă de judeţ pentru a întâmpina Noul An. Focul de artificii a fost principala atracţie a serii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru al treilea an consecutiv, autorităţile din Vaslui au refuzat să mai invite vedete naţionale la Revelionul organizat în centrul municipiului, atmosfera de sărbătoare fiind întreţinută, timp de două ore, doar de artişti locali.

La trecerea dintre ani, în Piaţa Civică a fost prezent şi primarul Vasile Pavăl care în mesajul transmis vasluienilor i-a îndemnat să întâmpine noul an cu speranţa că ”ne va fi mai bine”. 

Primarul Vasile Pavăl a explicat în mai multe rânduri lipsa vedetelor de la spectacolul de Revelion, invocând că onorariile practicate de acestea sunt prea mai pentru posibilităţile municipalităţii, astfel că ”vedetele în altă parte”. 

De altfel, în trecut, edilul din Vaslui a precizat că prezenţa unor artişti consacraţi la petrecerile de Revelion presupune prea multe oferturi, pe lângă onorariile piperate, artiştii ”sunt pe fugă, dintr-un oraş în altul” şi vin cu diverse pretenţii. 

La miezul nopţii, după numărătorea inversă a ultimelor secunde din 2018, timp de zece minute, vasluienii s-au putut bucura de un foc de artificii spectaculos, şi-au urat la mulţi ani, au băut şampanie, iar unii dintre ei au încins hore pentru a se încălzi. După focul de artificii, vasluienii au părăsit Piaţa Civică, continuând petrecerea acasă sau în restaurante.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: