Mii de oameni înghesuiţi la Vaslui, la o slujbă oficiată de ÎPS Teodosie. Măsurile de relaxare, înţelese greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: antena3.ro
FOTO: antena3.ro

Mii de oameni au înţeles total greşit noile măsuri de relaxare şi s-au înghesuit la o slujbă oficiată de ÎPS Teodosie, la Vaslui.

Aproximativ 2.000 de oameni s-au înghesuit în această dimineaţă, la Vaslui, la o slujbă oficiată de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, invitat să sfinţească biserica Sfinţii Constantin şi Elena. 

Credincioşii l-au aşteptat pe Teodosie cu flori, încă de la intrarea în lăcaşul de cult, iar mai apoi s-au aşezat în curtea bisericii, unii fără a mai purta mască, în ciuda faptului că, între ei, nu era respectată în niciun fel distanţarea socială. 

„Începând cu data de 15.05.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori”, se arată în articolul 1 (1), din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, publicată pe data de 14 mai 2021. 

La slujbă au asistat şi oficiali locali, împreună cu primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, dar şi jandarmi, care nu au reuşit să disperseze mulţimea, astfel încât să se respecte Hotărârea nr. 29 privind măsurile de relaxare, înţelese total greşit de români în primele zile de când acestea au intrat în vigoare.  

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum s-a produs accidentul cumplit de la Poiana Stampei. Cine sunt cei trei tineri care au murit într-un Maserati

Judeţele care au înregistrat, duminică, cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Toată ţara este în scenariul verde

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite