Mii de bârlădeni din cartierele mărginaşe vor avea străzi asfaltate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune pentru locuitorii din cartierele mărginaşe: proiectul care presupune asfaltarea străzilor din aceste zone a fost semnat.

Potrivit unor surse din Primăria Bârlad, Constantin Constantinescu, edilul-şef al Bârladului a plecat, dis-de-dimineaţă, spre Bucureşti. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Elena Udrea, a semnat proiectul de finanţare, cu ajutorul căruia mii de bârlădeni vor beneficia de străzi asfaltate.

"Proiectul îşi propune creşterea gradului de accesibilitate în interiorul municipiului Bârlad, conectarea oraşului la reţeaua drumurilor naţionale şi regionale, punerea în valoare şi creşterea potenţialului economic şi social al municipiului, precum şi al arealului adiacent şi creşterea gradului de sigurantă a circulaţiei şi reducerea timpului de călătorie", se arată într-un comunicat MDRT.

Proiectul vizează modernizarea cartierelor Deal II, Tuguiata II, Bariera Puieşti, Complex Şcolar, Trestiana şi are o valoare totală de 16,5 milioane de euro cu tot cu TVA. Se vor amenaja peste 35 de kilometri de străzi asfaltate. Banii vor veni de la Uniunea Europeană, prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite