Mănăstirile din Vaslui s-au pregătit să îşi primească pelerinii de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un judeţ în care, cu excepţia restaurantelor, nu există alte locuri în care să poţi petrece Sfintele Sărbători de Paşte, singura atracţie turistică rămân câteva mănăstiri monument reprezentative acestei zone.

Cei care nu au vizitat niciodată judeţul Vaslui trebuie să meargă măcar o dată în viaţă la Mănăstirea „Ştefan cel Mare", situată în localitatea Micleşti pe Movila lui Burcel. Movila a fost atestată documentar la 1498, ca proprietate a postelnicului Purcel, iar pe versanţii acesteia se află o valoroasă rezervaţie botanică. Pot fi admirate peste 270 de specii rare pentru flora Moldovei. Cei care vor să petreacă Paştele aici, mai trebuie să ştie că pot vizita şi alte lăcaşuri de cult, conace şi muzeee săteşti din apropiere. Este vorba despre Muzeul sătesc din Muntenii de Sus, conacele Rosetti-Solescu din Soleşti şi Roset-Balş din Codăeşti. Odată ce aţi ales acest itinerar, puteţi face primul popas la Muntenii de Sus, unde trebuie să vizitaţi muzeul sătesc din localitate.

Următoarea oprire este în comuna Soleşti, la conacul Rosetti-Solescu. Acesta a fost construit în secolul al XIX-lea de familia Rosetti, descendentă din marea familie boierească Ruset (Roset), de obârşie domnească, ramura Solescu. Cea mai importantă personalitate a familiei a fost Doamna Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Casa este o clădire reprezentativă pentru arhitectura moldovenească şi românească de la începutul secolului al XIX-lea, îmbinând elementele tradiţionale cu cele ale stilului neoclasic, predominant în Europa acelor vremuri. Tot aici puteţi vizita Biserica „Adormirea Maicii Domnului", ridicată între 1859 şi 1860 de către Ecaterina Rosetti-Solescu, ca paraclis de curte. Aici se află mormântul Doamnei Elena Cuza. Faceţi apoi un popas şi la Casa Memorială „Emil Racoviţă", în comuna Dăneşti. Organizată în amintirea celui care a pus bazele speologiei, casa cuprinde obiecte legate de copilăria savantului. Ultima oprire poate fi în comuna Tăcuta, unde este amenajat un muzeu cu profil etnografic, unde pot fi văzute picturi, monede, costume populare sau unelte de prelucrat cânepa.

Mănăstirea Floreşti, un alt loc de pelerinaj

Cu o vechime de peste patru secole, Mănăstirea Floreşti atrage an de an mii de credincioşi. Aici, credincioşii se pot închina la singura icoană făcătoare de minuni din judeţ. Situat la 30 de kilometri de Vaslui, ansamblul monahal de la Floreşti este unul dintre cele mai renumite din ţară. Punctul de atracţie îl reprezintă Turnul Clopotniţă. „Noi le putem oferi credincioşilor 10 camere cu câte două paturi, unde pot sta câteva zile pentru a lua parte la slubele noastre", ne-a mărturist părintele Iezechel, duhovnicul de la Mănăstirea Floreşti. „Icoana Făcătoare de Minuni de la Floreşti aduce şi ploaia. În vreme de secetă, mulţi preoţi de la parohii din Vaslui şi judeţele învecinate, vin să ceară icoana pentru a face slujbe în satele respective cerând de la Dumnezeu să binecuvinteze câmpurile cu ploaia binefăcătoare. De fiecare dată după ce a fost scoasă în sate şi s-au făcut slujbe, ploaia a venit!", a mai adăugat părintele.

Mănăstirea Moreni, izvor de istorie Mănăstirea Moreni, ctitorită din lemn, în jurul anilor 1540-1546, adăposteşte şi un muzeu care reuneşte obiecte de artă religioasă şi obiecte arheologice. În colecţiile muzeului sunt expuse un clopot de la biserica veche, un triptic, o troiţă în miniatură, cununii, candele şi potire de argint, sfeşnice, un chivot, un cuţit de împărtăşanie cu crucea decupată, un epitrahil cu fir de argint, bederniţă, mânecuţe, brâu, metanier şi cărţi din secolele XVIII-XIX. Printre obiectele arheologice descoperite în zona mănăstirii se regăsesc unelte de silex din Paleolitic, din Neolitic, obiecte din ceramică, monede de argint si bronz.

Şi statuia care-l înfăţişează pe Ştefan cel Mare călare pe cal, de la Podul Înalt, este un alt obiectiv care nu trebuie ocolit. Monumentul, înalt de 15 metri, a fost ridicat în 1975, an în care s-au împlinit 500 de ani de la bătălia purtată de moldoveni împotriva turcilor. La poalele dealului sunt amplasate basoreliefuri în bronz, cu scene simbolice ce răzbat din legendele marelui voievod. Cei care vor să viziteze judeţul, trebuie neapărat meargă şi la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare" din municipiul reşedinţă de judeţ
 

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite