Mamă arestată în timp ce-şi aştepta copiii la şcoală. Crima oribilă pentru care a fost condamnată la 15 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Maria Surliac (30 ani), din localitatea vasluiană Şerboteşti, a fost arestată miercuri, 11 octombrie, în timp ce îşi aştepta copiii de la şcoală. Femeia a fost condusă la închisoare, unde urmează a executa 15 ani de detenţie.

Poliţiştii vasluieni au pus în executare mandatul emis pe numele femeii de instanţa de judecată după ce Curtea de Apel Iaşi a decis, definitiv, condamnarea Anei Maria Surliac la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Femeia a fost ridicată miercuri, 11 octombrie, din apropierea Şcolii ”Mihail Sadoveanu”, unde îşi aştepta copii să iasă de la cursuri.

De câteva luni, femeia locuia în municipiul Vaslui şi după ore îşi conducea copiii la Centrul de Zi, situat în apropierea şcolii. Ana Maria Surliac a fost trimisă în judecată fiind acuzată că în 2013 a ucis cu cruzime copilul pe care l-a născut singură, dându-i foc în faţa casei.

În ciuda cruzimii de care a dat dovadă, femeia a fost la un pas să scape de închisoare. Iniţial, procurorii din Vaslui au trimis-o în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere, iar Judecătoria Vaslui a dispus condamnarea acesteia la un an de închisoare cu suspendare. Dosarul a ajuns, în calea de atac, la Curtea de Apel Iaşi, unde judecătorii au stabilit că magistraţii din Vaslui au gresit atunci când au încadrat fapta, astfel că au dispus rejudecarea dosarului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav. După rejudecare, Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea la 15 ani de închisoare a mamei criminale, sentinţa fiind menţinută de instanţa superioară de la Iaşi.

Şi-a ucis copilul de teama divorţului

Ancheta în acest caz, a fost declanşată de poliţişti după ce mai mulţi săteni au sunat la 112. Având în vedere că femeia se afla în conflict cu soţul ei, care o acuza că a rămas însărcinată cu un alt bărbat, vecinii au anunţat autorităţile când au sesizat că tânăra nu mai prezenta burtă, dar nu avea nici copil . Anchetatorii au descoperit că femeia a născut acasă, fără asistenţă medicală, iar bebeluşul s-a născut în viaţă. Ea a recunoscut anchetatorilor că imediat după naştere l-a înfăşurat pe nou-născut într-un cearceaf, după care l-a abandonat într-una din camerele locuinţei. A doua zi, în zori, i-a dat foc lângă casă, ulterior aruncând cadavrul carbonizat în latrina din curtea casei.

Ana Maria Surliac a declarat anchetatorilor că a recurs la acest gest în speranţa că îl va readuce acasă pe soţul ei care a părăsit-o, tocmai, pentru că o suspecta că bebeluşul nu era al lui. De altfel, după declanşarea cercetărilor, soţul femeii a intentat divorţ. 

Având în vedere că mama le-a fost încarcerată, iar tatăl se află plecat în străinătate, cei doi minori rămaşi singuri au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

CITEŞTE ŞI

VIDEO Bătaie între doi adolescenţi la un colegiu respectabil din Buzău. Colegii de clasă asistă impasibili la scenele şocante

VIDEO Sex oral în centrul oraşului Oradea. Imagini stupefiante cu doi tineri cocoţaţi pe statuia lui Mihai Viteazul

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite