Maimuţă chinuită într-o cuşcă ruginită dintr-o benzinărie din Huşi. Apel disperat pe Facebook: „Salvaţi acest animăluţ!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O studentă din Republica Moldova lansează un apel către autorităţi şi iubitorii de animale, pentru salvarea unei maimuţe care stă închisă în condiţii deplorabile într-o benzinărie din municipiul Huşi.

”Aceste poze sunt făcute azi la ieşirea din Huşi. Este o maimuţică închisă într-un spaţiu foarte mic şi deplorabil! Am sunat la Protecţia animalelor şi mi-au spus sa le trimit poze pe Facebook. După o oră am încercat să-i sun, dar de data aceasta nu au răspuns! Vă rog sa distribuiţi această postare pentru a salva acest animăluţ!”, scrie Laura Dobrovolski în mesajul postat pe Facebook.

Tânăra, studentă la Bucureşti, se afla duminică în trecere prin municipiul Huşi. În momentul în care a intrat la benzinăria situată la ieşirea din municipiul Huşi a descoperit, în incinta staţiei, cutia cu grilajele ruginite în care se afla maimuţa. Laura povesteşte că a încercat să afle de la angajaţii nezinăriei ce se întâmplă cu animalul acolo, iar aceştia i-au spus că babuinul stă închis în respectiva cutie de când era mică.

”Venisem din Chişinău Şi ne-am oprit în benzinărie să îmi cumpăr ceva de băut şi când am văzut-o, mi-am scos telefonul, i-am facut poze şi am încercat să ma apropii de ea. Era agitată, se plimba în stânga şi în dreapta în mod repetat. Am văzut cât de mic era spaţiul şi mi-am pus semne de întrebare. În benzinărie am întrebat un angajat ce e cu acel babuin si mi-a spus ca e al stăpânului şi că aşa sta de mică! Atunci am hotărât sa iau măsuri. Nu ştiu dacă am facut bine sau rău, dar acea cuşcă este ilegală pentru un babuin şi nu părea cel mai fericit animal din lume”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Laura Dobrovolski.  

Contactat de ”Adevărul”, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Vaslui a declarat că a aflat astăzi despre situaţia maimuţei închisă în cuşca din benzinăria de la Huşi, însă va reveni cu un punct de vedere. ”Momentan suntem ocupaţi cu un audit de la Bucureşti. Revenim noi cu un telefon şi vă vom preciza care este situaţia”, a precizat directorul DSV Vaslui.

Benzinăria Dacpetrol, unde a fost fotografiată maimuţa, aparţine omului de afaceri huşean Costică Dacu. Un internaut a comentat la postarea Laurei Dobrovolski cum că babuinul ar aparţine fiului omului de afaceri: ”Maimuţa e a cuiva care o iubeşte şi are grijă de ea. Numele băiatului ce o are este Dacu. Am înţeles că era în cuşca asta temporar. Dar că maimuţica e iubită şi o duce bine”. 

Laura Dobrovolski spune însă că angajatul de la benzinărie i-a spus că babuinul se află acolo ”de câţiva ani buni”. Reporterii ”Adevărul” au încercat să ia legătura cu proprietarul benzinăriilor Dacpetrol Huşi, însă la niciunul dintre numerele de telefon oficiale ale societăţii nu a răspuns nimeni.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite