Mai multe localităţi din judeţul Vaslui au rămas fără curent electric din cauza vântului foarte puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmare a vântului foarte puternic mai multe localităţi din judeţul Vaslui înregistrează probleme în alimentarea cu energie electrică.

Potrivit datelor operative comunicate de Delgaz  Grid Romania SA, la ora 20:00, în judeţul Vaslui erau afectate următoarele localităţi: Rebricea şi Tăcuta (total),  Negreşti şi Voineşti (partial), 3.269 consumatori fiind afectaţi. Echipele de intervenţie intervin în localităţile afectate în vederea remedierii defecţiunilor.

Judeţul Vaslui se află sub atenţionare cod portocaliu de vânt puternic, valabilă în intervalul 05.02.2020 ora 17:00 – 06.02.2020 ora 08:00. Urmare a avertizării meteorologice, prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan a convocat miercuri şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma acesteia s-au dispus măsuri specifice la nivelul autorităţilor judeţene cu rol în gestionarea unor astfel de situaţii de urgenţă. De asemenea, şi la nivelul unităţilor administrativ teritoriale au fost instituite o serie de măsuri: instituirea permanenţei la sediul primăriilor, acordarea sprijinului cetăţenilor din zonele afectate de intensificările de vânt, viscol, căderi de zăpadă sau alte efecte negative în contextul avertizărilor, asistenţa persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi, care locuiesc singure, precum şi a celor cu afecţiuni medicale grave (dializa, diabetici, femei gravide s.a.);  asigurarea, după caz, a energiei electrice cu generatoarele din dotare pentru persoanele dependente de aparatură medicală; monitorizarea căilor de circulaţie rutiere, feroviare şi a infrastructurilor critice de interes local; asigurarea transportului persoanelor fără adăpost în spaţiile special amenajate la nivelul administraţiei publice locale.

Având în vedere fenomenele meteorologice preconizate, autorităţile recomandă cetăţenilor să evite deplasările pe distanţe lungi, iar dacă acestea sunt absolut necesare, să se informeze dacă pe traseul respectiv nu se înregistrează drumuri blocate. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite