Lovitură sub centură aplicată de magistraţi bârlădeanului acuzat de viol de o elevă de 17 ani: trei luni în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Spiridon FOTO Facebook/Andrei Spiridon
Andrei Spiridon FOTO Facebook/Andrei Spiridon

Contestaţia formulată de procurorii de la Parchetul Bârlad privind plasarea inculpatului Andrei Silvian Spiridon (29 ani) sub control judiciar în locul arestului la domiciliu, a fost admisă de magistraţii Tribunalului Vaslui

Potrivit deciziei Tribunalului Vaslui, Andrei Silvian Spiridon (29 ani), bărbatul acuzat de viol de o elevă eminentă din Bârlad, va rămâne în arest la domiciliu până pe 11 aprilie. Este pentru a treia lună consecutiv când este prelungit arestul la domiciliu, deşi magistraţii de la Judecătoria Bârlad au considerat că merită să fie cercetat în stare de libertate.

"În baza art. 204 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de Parchetul Judecătoriei Bârlad şi desfiinţează încheierea nr. 10/8.03.2016 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bârlad în dosarul nr.1143/189/2016 şi soluţionând propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Spiridon Silvian Andrei, o admite şi în baza art. 222 alin. 2 şi 7 Cod procedură penală dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu luată prin Încheierea nr.2/DLC din data de 13.01.2016 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui, pe o durată de 30 de zile, de pe data de 13 martie 2016 până pe data de 11 aprilie 2016, inclusiv. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului", se precizează în soluţia pe scurt.

În ultimele două luni, de când se află în arest la domiciliu, avocaţii inculpatului au reuşit să obţină pentru clientul lor avizul judecătorilor pentru a părăsi domiciliul de două ori pentru rezolvarea anumitor probleme medicale. Pentru scurt timp, acesta s-a bucurat şi de dreptul de a părăsi locuinţa de luni până joi timp de patru ore şi jumătate, pe motiv că trebuie să se deplaseze la firma proprie pentru a-şi câştiga existenţa şi banii de care are nevoie pentru plata avocaţilor. Magistraţii Tribunalului Vaslui au respins cerea ca nefondată.

Andrei Spiridon este în arest la domiciliu de pe 13 ianuarie.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite