La un pas să-şi piardă o mână din neatenţie. Chirurgii bârlădeni au reconstruit mâna zdrobită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut vineri după-amiaza, în timp ce bărbatul muncea pentru ridicarea unei case în localitatea Pogoneşti

Dănuţ V., de 46 de ani, a fost la un pas să rămână infirm pe viaţă după ce şi-a zdrobit mâna în timp ce muncea la ridicarea unei construcţii. Bărbatul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad unde i s-a pus diagnosticul de “amputaţie traumatică plagă police stâng” şi a fost dus direct în sala de operaţii.

Iniţial, bărbatul a spus că era în timpul serviciului şi cadrele medicale se pregăteau să anunţe ITM-ul. Victima a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi le-a spus că făcea o lucrare în particular.

Chirurgii se gândeau să recurgă la amputarea degetului mare şi existau temeri că e nevoie de amputarea palmei. Într-un final a fost supus unei intervenţii de reconstruire a mâinii zdrobite şi după o operaţie care a durat câteva ore, chirurgii au reuşit să refacă oasele, muşchii şi nervii zdrobiţi.

Recuperarea va dura câteva săptămâni şi dacă nu intervin complicaţii, peste câteva luni va putea să muncească la fel ca înainte de accidentare.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite