La ce i-a folosit fostului primar al Bârladului plânsul în hohote în faţa instanţei - soluţia judecătorilor

La ce i-a folosit fostului primar al Bârladului plânsul în hohote în faţa instanţei - soluţia judecătorilor

Inculpatul Constantin Constantinescu va face muncă în folosul comunităţii în oraşul în care a fost primar

Baronul PSD al Bârladului, fostul primar Constantin Constantinescu, cel care a plâns în hohote în faţa judecătorilor pentru a nu ajunge la puşcărie, a reuşit să obţină validarea acordului de vinovăţie încheiat cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi, 12 mai, magistraţii Judecătoriei Bârlad, judeţul Vaslui, au admis acordul de vinovăţie încheiat  de Constantin Constantinescu, fost primar de Bârlad, cu procurorii anticorupţie. Edilul care a ţinut frâiele Bârladului mai bine de 10 ani şi-a negociat pedeapsa cea mai uşoară, respectiv un an de închisoare cu suspendare, 60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi o serie de pedepse accesorii (perioadă de încercare de trei ani, interval în care nu are voie să deţină funcţii publice, nici să candideze ori să fie ales).

Nea Titi, numele sub care este cunoscut fostul edil, nu a fost obligat să vină în faţa judecătorului pentru a afla soluţia. Nici avocatul său nu s-a prezentat la Judecătoria Bârlad, soluţia fiind trecută în registru. Soluţia nu este definitivă, ci poate fi atacată în termen de 10 zile.

Bocet cu repetiţie

Constantinescu a avut două episoade publice în care a plâns în hohote. O primă ieşire a avut-o în cadrul şedinţei de Consiliu Local Bârlad, după ce şi-a anunţat demisia din funcţia de primar pe "motive de sănătate". Încă o partidă de plâns cu sughiţuri a avut-o pe 28 aprilie în faţa judecătorilor de la Judecătoria Bârlad, când a avut a doua înfăţişare pentru validarea acordului de recunoaştere. Inculpatul a plâns în faţa judecătorului cerşind clemenţa, la propriu.

Conflict de interese în formă continuată

Constantinescu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată. Potrvit rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, edilul a aprobat Raportul procedurii de atribuire nr. 4357 din data de 19.03.2012 prin care a fost declarată oferta câştigătoare a contractului de achizitie publică având ca obiect „Lucrări de execuţie a străzilor din cartierele Deal II, Ţuguiata II, Bariera Puieşti, Complex Şcolar, Trestiana, Extindere Cartier Complex Şcolar” ca fiind cea depusă de Asocierea dintre SC URBAN PROIECT SA şi SC TRANSMIR SRL reprezentată de SC TRANSMIR SRL în calitate de lider al asocierii cu o propunere financiara de 31.999.653,33 lei.

Procurorii ieşeni au precizat că prin semnarea contractelor, ediul Constantinescu avea foloase materiale: “Inculpatul a efectuat astfel acte prin care se produce un folos material pentru cele două societăţi comerciale cu care s-a aflat anterior în relaţii comereciale şi din partea cărora a beneficiat de foloase materiale prin intermediul SC CONSTRUCŢII CONSULT SRL, societate la care a fost asociat şi administrator din data de 25.06.1991 (data inscrierii societăţii in RC) până la data de 05.08.2004 şi ulterior doar asociat unic şi apoi majoritar până la cesionarea părtilor sociale catre concubina sa, numita Negru Cristina”.

Citeşte şi:

Primarul de Bârlad, transferat de urgenţă la Iaşi. Cardiologii i-au evaluat starea de sănătate

Primarul de Bârlad s-a cocoţat pe spiritul civic al oraşului. Edilul şi-a aprobat în consiliul local gazetă de propagandă

Primarul de Bârlad calcă în picioare presa potrivnică. A jignit o ziaristă spunând că meseria ei este pe şoseaua de centură şi a boicotat propria conferinţă

FOTO Investiţii de fiţe la polul sărăciei: jacuzzi şi cinema 3D. Bârladul, îndatorat pentru 25 de ani pentru saună şi piscină

FOTO „Sfântul“ nea’ Titi: primarul Bârladului, pictat în biserică

SERIAL „ADEVĂRUL“. Toate vilele baronilor din România. Averea primarului Constantin Constantinescu, baronul ”roşu” al Bârladului

VIDEO Primarul Bârladului îi ameninţă cu moartea pe consilierii locali şi pe jurnaliştii care i se împotrivesc: „V-aş scoate din oraş şi v-aş împuşca!”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările