Istoriile ultimilor cimpoieri din România: „Am dansat de mână cu Ceauşescu“. De ce va dispărea cu totul tradiţia transmisă din vremea răzeşilor
0
Grupul cimpoierilor din Perieni, judeţul Vaslui, este unic în ţară şi tradiţia este păstrată cu mari eforturi. Din zecile de cimpoieri care au dus faima acestor locuri prin toate colţurile ţării şi chiar în Europa au mai rămas doar 14-15 bărbaţi care ştiu să cânte la acest instrument.
Cei mai mulţi dintre ei sunt foarte bătrâni, iar o bună parte din tinerii care au prins drag de cimpoi au plecat la muncă în străinătate. Cimpoierii fac parte din Ansamblul folcloric „Floricica“ din Perieni şi se mai adună o dată pe an, poate chiar mai rar, atunci când sunt solicitaţi să cânte la vreun festival. Tradiţia e păstrată doar din pasiune, cimpoierii câştigându-şi traiul zilnic din alte îndeletniciri.
Potrivit legendei, primii cimpoieri au venit pe aceste meleaguri în vremea răzeşilor. Din bătrâni se spune că, în urma războaielor cu turcii, a rămas în această localitate un turc care era pe jumătate bulgar. S-a îndrăgostit de o fată frumoasă din Perieni şi s-a stabilit în inima Moldovei. Singurul obiect care amintea că este din alte colţuri ale lumii era un cimpoi pe care localnicii l-au testat, iar apoi l-au adoptat în tradiţia locului.
Primul grup de cimpoieri recunoscut s-a alcătuit în perioada interbelică. Formaţia a atins culmile succesului la începutul anilor ’70. În 1971 au obţinut „Cimpoiul de aur“ la Strakonice (oraş din fosta Cehoslovacie) şi locul I la un festival de folclor din Palermo, Italia, în 1979. În 1977 au luat locul I la „Cântarea României“, festival la care au participat an de an şi au fost premiaţi în repetate rânduri.
DIN CE SE FACE UN CIMPOI
Vasile Bucur (79 de ani) (foto jos) este cel mai bătrân cimpoier din sat. Încă mai cântă, deşi suflatul în cimpoi presupune un efort căruia puţini tineri îi fac faţă. Dar cel mai important lucru pe care îl face bătrânul este că încă mai realizează cimpoaie. Făureşte instrumentele din burduf de ied sau de capră, din lemn de frasin şi corn de vită. Pielea o jupoaie cu grijă, fără să aibă nicio tăietură sau fisură (în afară de cea de la gât).
Blana se ţine la sare câteva zile, apoi se tăbăceşte folosind huşte de borş (tărâţe de grâu macerate) pentru a se înmuia. Lemnul de frasin se găseşte foarte greu în zonă, dar e singura esenţă care poate fi folosită pentru construirea fluierelor şi suflătorilor. Cornul de vită este folosit pentru a face legătura între burduf şi suflătoare. Cimpoiul se îmbracă cu un material frumos colorat, cu motive populare. Majoritatea cimpoaielor au blana animalului pe interior.
Meşterul spune că aşa are sunetul mai bun, dar au fost făcute şi cimpoaie cu blana în exterior, fiind păstrat şi capul iedului pentru decor. „În Cehoslovacia ne-am întâlnit cu cimpoieri din toată lumea. Scoţienii au venit să ne studieze cimpoaiele, erau total diferite de ale lor“, îşi aminteşte bătrânul. Am dansat de mână cu Ceauşescu.
A LEŞINAT PRIMA OARĂ CÂND A SUFLAT ÎN CIMPOI
Unul dintre cei mai tineri cimpoieri din sat, Vasile Baltag (30 de ani), vrea să îi transmită pasiunea şi fiului său în vârstă de numai 5 ani. A prins drag de cimpoi de când era mic şi este unul dintre puţinii tineri care au învăţat şi să confecţioneze instrumentul.
„Aveam vreo 7 ani când am suflat prima dată în cimpoi şi m-am forţat atât de tare, încât am leşinat. O să-l învăţ şi pe băieţelul meu când se va face un pic mai mare. Trebuie multă forţă să sufli în cimpoi, nu poate chiar oricine“, a spus Vasile Baltag.
Bărbatul are degetele contorsionate din cauza muncii grele de zi cu zi, iar cimpoiul e singura plăcere pe care şi-o permite.
Ştie tot repertoriul şi e nelipsit la nunţile din sat sau tradiţiile de iarnă, unde cimpoiul e la loc de cinste la Perieni. De ceva timp, însă, s-a reprofilat pe fluier, deşi instrumentul nu e specific zonei, pentru că are mai multe solicitări.
„AM DANSAT DE MÂNĂ CU CEAUŞESCU“
Ion Vrabie (54 de ani) e considerat un maestru al cimpoaielor. Face parte din ansamblul „Floricica“ de la vârsta de 12-13 ani, a învăţat la rândul lui zeci de copii şi ar vrea să transmită tradiţia mai departe. Din păcate, nu beneficiază de susţinerea financiară de la autorităţi pentru a crea cadrul propice.
„Când am învăţat eu să cânt, eram în clasă vreo 40 de copii. Doar vreo şase-şapte am ieşit cimpoieri. Nu e chiar aşa simplu. Am doi băieţi şi pe amândoi am încercat să-i învăţ, dar nu s-a prins de ei. Unul nici nu vrea să audă de cimpoi, celălalt e plecat la muncă în Anglia“, a explicat Ion Vrabie. Amintirile momentelor de glorie ale cimpoierilor din Perieni le povesteşte cu oarecare dezamăgire. Nu pentru că ar fi fost experienţe neplăcute, ci pentru că tradiţia atât de frumoasă piere şi tinerii nu au şansa de a înţelege importanţa obiceiului.
Explicaţie foto: reprezentaţie dată în curtea Palatului "Elisabeta"
„Am dansat de mână cu Ceauşescu pe stadionul Republicii. Era prima ediţie de la «Cântarea României». Ne-au luat cu autocarul de la Perieni şi am repetat încontinuu două săptămâni. Apoi, am cântat în 2010 la Palatul Elisabeta la o petrecere organizată de regele Mihai. Regele şi-a amintit că ne-a ascultat în urmă cu vreo 40 de ani şi am fost căutaţi anume. Le cântam invitaţilor la intrarea în palat şi în spatele nostru era orchestra simfonică care a ţinut concert ulterior. La Palatul Elisabeta am făcut poze cu regele şi cu Iliescu“, spune Ion Vrabie.
Proiect european pentru susţinerea cimpoierilor
Grupul cimpoierilor funcţionează în cadrul ansamblului „Floricica“ de la Căminul cultural Perieni, instituţie sub aripa căreia funcţionează şi formaţiile de dansuri populare pentru copii şi adulţi. Cu scopul revigorării şi promovării formaţiei de cimpoieri şi jocuri tradiţionale populare, a fost accesat în 2015 un proiect GAL cu fonduri europene care prevede investiţii pentru achiziţia de costume şi cimpoaie pentru o şcoală de cimpoieri. Proiectul a fost iniţial de Lenuţa Mitu, fiică de cimpoier şi director al Căminului cultural. Astfel, au fost cumpărate 16 instrumente (pentru adulţi şi copii), 14 costume populare pentru copii şi 20 de costume populare pentru adulţi (femei şi bărbaţi). Acestea sunt folosite pentru apariţiile publice ale ultimilor cimpoieri de Perieni. Melodiile cimpoierilor de la Perieni sunt unice, întocmai ca obiceiul păstrat de ei. Acestea au şi dansuri specifice: „Sârba cimpoierească“, „Hora de la Perieni“, „Muşamaua“, „Brâuleţul“, „Sârba lui Dulvan“ şi renumita (cel puţin în zonă) „Doină a ciobanului care şi-a pierdut oile“.
Se încarcă comentariile...
