Indulgenţa cu care a fost tratat la proces un prădător sexual din Vaslui. Victima lui, salvată de oamenii care au auzit-o strigând după ajutor

Indulgenţa cu care a fost tratat la proces un prădător sexual din Vaslui. Victima lui, salvată de oamenii care au auzit-o strigând după ajutor

Un tânăr de 18 ani, din localitatea vasluiană Dăneşti a primit o pedeapsă blândă, după ce vara trecută a abuzat sexual o adolescentă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arestat preventiv în luna august 2018, Lucian Gabriel Dănilă (20 de ani) a fost condamnat la Judecătoria Vaslui la 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare, fiind obligat ca timp de trei ani să respecte un program de supraveghere.

Timp de trei ani după expirarea termenului de supraveghere, tânărul nu are voie să se apropie de victima sa, o adolescentă de 17 ani şi nici de locuinţa acesteuia. În plus, judecătorii l-au obligat pe Dănilă să efectueze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Dăneşti sau la şcoala din sat. 

Odată cu pronunţarea sentinţei, judecătorii au constatat încetată de drept măsura arestului la domiciliu, care se luase împotriva tânărului. Iniţial, acesta a fost arestat preventiv, însă ulterior judecătorii au dispus înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu.

În privinţa victimei, instanţa a apreciat că aceasta trebuie să primească daune morale pentru suferinţa pricinuită, însă nu mai mult de 2.000 de lei. Decizia instanţei, nu este definitivă.

Tentativa de viol s-a petrecut pe 18 august 2018, pe un drum sătesc din satul Dăneşti. Victima, o fată de 17 ani se îndrepta spre casă, iar la un moment dat a fost acostată de tânărul de 18 ani, care a trântit-o la pământ şi a început să îi scoată hainele. Îngrozită, adolescenta a început să strige după ajutor. Norocul ei a fost că au auzit-o câţiva localnici, care au intervenit, agresorul fugind de la locul faptei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: