Inconştienţă crasă: o parte dintre tinerii suspecţi de COVID-19 ajunşi pe litoral după un majorat au refuzat iniţial să fie aduşi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plaja din staţiunea Costineşti

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a trimis trei autospeciale la Costineşti pentru a-i aduce acasă pe tinerii suspecţi de infectare cu SARS-CoV-2 în urma unei petreceri de majorat. Ultimii tineri rămaşi pe litoral au refuzat iniţial să fie aduşi în Vaslui, anunţând că vor să-şi continue vacanţa deoarece nu au semne de boală.

Informaţia a fost confirmată de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui care au precizat că, într-un final, tinerii au fost convinşi să revină în judeţul Vaslui. 

”Ultimul echipaj ISU, cel de-al treilea transport, nu a ajuns încă pe litoral. Urmează să sosească la destinaţie şi sperăm să nu ne confruntăm cu situaţii neplăcute. Asemenea celorlalte două transporturi, tinerii vor fi duşi la spitalul din Bârlad, unde vor fi testaţi şi investigaţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Primele două transporturi asigurate de ISU Vaslui au fost deja efectuate. Autorităţile sanitare au decis ca tinerii să fie aduşi în aceleaşi grupuri cum s-au organizat când au plecat la mare. 

Deplasarea pe litoral, după petrecerea de majorat organizată la Vaslui, s-a făcut în trei grupuri de 8, 10, 13 persoane. Până în prezent, 18 dintre tineri au fost aduşi la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad, unitate suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui. Dintre aceştia, 17 au fost aduşi de echipajele ISU de pe litoral şi au fost internaţi la spitalul din Barlad. 12 dintre ei sunt minori, cel mai mic având 14 ani. 

Cazul zero (adolescenta care a plecat la mare înainte de a primi rezultatul testului COVID) a fost adusă acasă de către tatăl ei, cu ambulanţa. Salvarea a efectuat deplasarea la Costineşti fără echipaj medical, transportul fiind făcut doar de tatăl adolescentei, care este ambulanţier. După ce a fost investigată de către medicii din Bârlad, tânăra a fost plasată în izolare la domiciliu.

„Au fost aduşi 17 pacienţi din zona litoralului, dintre acestia 12 sunt minori, iar opt prezintă simptome sugestive de infectie cu SARS- CoV 2. Toţi cei 17 sunt contacţi ai unui caz confirmat, ei au fost internaţi ca şi suspecti. Au fost testaţi şi se asteaptă rezultatele. În functie de acestea se va decide daca vor începe terapia sau dacă vor pleca acasă sub supraveghere”, a declarat medicul Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgenţă ”Elena Beldiman” Bârlad.

Potrivit reprezentanţilor DSP Vaslui, în ultimul grup au mai rămas 12 persoane, unul dintre adolescenţi fiind preluat de pe litoral de către părinţi. Reporterii de la Cuget liber au surprins momentul în care echipajul ISU Vaslui a preluat ultimul grup de tineri pentru a-l transporta la spitalul din Bârlad.

Autorităţile sanitare din Vaslui încearcă să identifice toţi contacţii care au participat la petrecerea de majorat. Din primele informaţii, au fost prezenţi 44 de tineri.

Două dintre vilele unde au fost cazaţi tinerii din Vaslui, amendate şi închise

Între timp, în judeţul Constanţa autorităţile au extins ancheta iniţiată de colegii din judeţul Vaslui. Au fost dispuse controale la cele trei locaţii unde erau cazaţi tinerii din Vaslui, iar la două dintre ele au fost constatate condiţii de cazare necorespunzătoare, nerespectarea măsurilor impuse în situaţii epidemiologice speciale, motiv pentru care proprietarii vilelor a fost amendaţi cu câte 10.000 de lei şi şi s-a interzis să mai desfăşoare activităţi turistice.

Oficialii din Constanţa, asemenea celor de la Vaslui, au atras atenţia asupra inconştienţei de care au dat dovadă părinţii în acest caz. 

„Este o situaţie lipsită de responsabilitate, în special din partea părinţilor celor 30 de tineri, pentru că discutăm de nişte copii de 17-18 ani. Situaţia acum este sub control, a fost contact permanent între DSP Constanţa şi DSP Vaslui pentru gestionarea acestei situaţii complicate. Se efectuează anchete epidemiologice extinse, pentru că aceşti tineri au apucat să petreacă 2-3 zile pe litoral. Aştept să văd, în restul sezonului, ceva mai multă responsabilitate din partea turiştilor, care complică, uneori, întreaga activitate de pe litoral, fie că vorbim despre portul măştii de protecţie, de păstrarea distanţării sociale, respectarea regulilor, în general”, a declarat prefectului judeţului Constanţa, George-Sergiu Niculescu.

Autorităţile din Vaslui au intrat în alertă pe 3 august, după ce rezultatele testelor COVID au confirmat că o adolescentă este înfectată cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta, fiica unui ambulanţier din cadrul Serviciului de Ambulanţă Vaslui, a plecat la mare, cu grupul de prieteni, alături de care participase la majorat, fără să mai aştepte rezultatul testelor.

Marţi, 4 august, DSP Constanţa a fost înştiinţată de DSP Vaslui de faptul că, în staţiunea Costineşti, se află 30 de tineri contacţi direcţi ai unui caz confirmat de COVID-19. Ulterior, o a doua tânără din grup a primit confirmarea că este infectată cu noul coronavirus. Tinerii ar fi ajuns pe litoral în jurul datei de 1 august. O parte dintre aceştia ar fi ajuns la mare cu trenul.

Reprezentanţii DSP Vaslui au precizat că, având în vedere numărul mare de persoane implicate, ancheta epidemiologică se desfăşoară cu dificulate. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite