Incendiu la Silver Mall Vaslui. Patru autospeciale au intervenit pentru a stinge flăcările care au mistuit clubul de bowling

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu a izbucnit la clubul de bowling
Incendiu a izbucnit la clubul de bowling

Patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Silver Mall Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, incendiul a fost sesizat în jurul orei 6.00, de dispecerul firmei care asigura paza la mall. Flăcările au izbucnit la clubul de bowling, care a fost distrus. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut la incendiul să fie lichidat în aproximativ jumătate de oră şi să nu se extindă şi la celelalte spaţii comerciale din incinta complexului. 

”Am intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi o multifuncţională. După pătrunderea în incinta mall-lului, militarii au constatat că incendiul se manifesta la barul şi aparatura electrocasnicǎ ( frigidere) din interiorul unei sǎli de bawling, Flǎcǎrile au distrus  mobilierul barului, trei frigidere, un calculator, echipamente electronice de sonorizare şi circa douǎzeci metri pǎtraţi de mochetǎ.  Pagubele au fost semnificativ limitate datoritǎ sesizǎrii şi anunţǎrii imediate incendiului şi a intervenţiei rapide a pompierilor, nefiind afectate de flǎcǎri şi alte spaţii comerciale din incinta mall-ului. Cel mai probabil, împrejurarea care au condus la generarea acestui incendiu a fost un scurtcircuit la unul dintre frigidere. ”, a precizat Petru Iftene, purtătorul de cuvând al ISU Vaslui.

Chiar dacă incendiul a fost lichidat in scurt timp, întreg complexul comercial este cuprins de un fum dens. Toate căile de acces în mall sunt deschise pentru aerisire, iar activitatea comerciala este închisă. 

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite